Fotografie, viata si frumos

Claudia Sofron blog

Cu gandul la bunici.

with 3 comments

Mi-e dor de imagine reala a bunicilor mei, de chipul lor cald pe care il adoram in copilarie dar si de strigatele lor cand cereau sa le aduc un pahar cu apa pentru ca le era sete si picioarele nu le mai permiteau sa faca pasi.

Marturisesc ca imi erau atat de dragi ca pastrez in portofel o poza cu ei de pe vremea cand erau tineri. Toti cei din familie declara ca seman foarte mult cu bunica, ca suntem ca doua picaturi de apa si daca cineva din sat nu ma cunoaste dupa nume, sigur ma recunoaste dupa trasaturile comune pe care le am cu bunica.

Trebuie sa recunosc ca l-am admirat mai mult pe bunicul meu pe care il vedeam ca un om intelept si prietenos. Deseori ma lua de mana si mergeam impreuna dupa paine. Uneori asteptam pana venea caruta care aducea bucatile facute din apa si faina. Pe timpul iernii ma punea pe sanie si ma plimba dupa el. Mi-a povestit mama ca era un om al regimului comunist care pastra in camera portrete ale lui Stalin si Dej iar in fiecare weekend il lua o masina si il ducea la sedintele de comitet din Tulcea. Apoi a fost un pescar inrait si norocos.

Bunica a fost o fiinta chinuita si asta pentru ca a fost oarba timp de 6 ani. Era o durere sa o vad cum traia in intuneric total. Avea lumea ei in care isi ducea zilele fara lumina. Incercam sa fiu cat mai mult timp aproape de ea, sa o ajut sa se ridice si chiar sa manance. Uneori nu suporta sa ramana singura cu toate ca in sufletul ei se simtea mereu asa, alteori prefera o liniste deplina si tipetele noastre o deranjau.

Amintirea lor a ramas vie in sufletul meu si asa va fi pentru totdeauna cu toate ca nu l-am cunoscut niciodata pe bunicul din partea tatalui pentru ca Dumnezeu a decis sa il ia prea devreme la el, pe cand tata avea 2 ani, iar bunica a ramas singura pana la varsta de 72 de ani. Mi-a ramas in inima ca un spirit ce iubea viata cu toate greutatile si bucuriile pe care i le aducea, iar in ultimele ei zile nu ma recunostea cand veneam sa o vizitez si sa ii aduc mancare.

Vara aceasta am cautat sa vad ce ascunde podul casei si am dat peste niste fotografii vechi si obiecte ce le-au apartinut. A fost o reamintire placuta sa ii regasesc in aceste imagini si in gandurile mele.

(Mi se pare mie sau lumina de pe foto are forma de inima? :P)

Sa ii respectati si sa va bucurati cat timp ii aveti. Sunt oameni speciali, cu o experienta de viata uimitoare si poate ultima generatie care crede cu adevarat in valorile vietii si lumii.

(Materialele ‘magice’ ale bunicului)

Anunțuri

Written by claudiasofron

Noiembrie 24, 2010 la 9:06 pm

Publicat în Random

3 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. esti o fericită că ai bunici. eu nu i-am cunoscut şi nu ştiu ce înseamnă să-ţi fie dor de bunici.

    eumiealmeu

    Noiembrie 24, 2010 at 9:14 pm

    • iti multumesc ca ai trecut pe aici. din fericire eu am avut norocul sa ii cunosc, pe de alta parte imi pare rau ca nu mai sunt aproape de mine de cativa ani buni, a ramas doar amintirea lor in inima mea…

      claudiasofron

      Noiembrie 25, 2010 at 7:33 am

  2. multumesc! in seara asta mi-am descarcat sufletul!!!!

    mihaela

    Octombrie 21, 2011 at 8:20 pm


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: