Spre Varful Tutuiatu din Muntii Macinului, Dobrogea

Din titlu suna ca si cum ar fi vorba de niste munti cu varfuri semete si greu de atins, dar realitatea e cu totul alta. Bine, pentru cei care sunt foarte incepatori in a face trasee pe munte poate sa fie chiar o realizare sa ajunga sus, sa atinga”varful” de 467m 🙂 Nu glumesc cand spun asta pentru ca insotitorul meu de drum a facut primul lui traseu serios si cand a ajuns in varf a imbratisat la propriu indicatorul pe care scria Varful Tutuiatu 😀

Muntii acestia ai Macinului sunt, de fapt, un fel de dealuri si sunt cei mai vechi munti din tara si chiar din Europa. Cu toate ca sunt nascuta si crescuta in Dobrogea si am trait la doar 10km distanta de munti, abia acum am reusit sa ajung la poalele acestei minunatii naturale. Si ma bucur ca am facut-o toamna cand peisajul este formidabil! Nu ca muntii ar fi foarte impaduriti si cu vegetatie deasa, dar tocmai portiunile „imbracate” dau farmec locului. Pe la jumatatea traseului am dat si de o padure de stejari de un galben molipsitor.

Urcarea spre Varful Tutuiatu din Muntii Macinului

Cu toate ca vegetatia este saracacioasa paduricea de la poalele muntilor a fost imbracata in culori de toamna

Traseul este usor de parcurs chiar si pentru cei care nu au urcat niciodata pe munte

Traseul are un grad de dificultate scazut si nu dureaza mai mult de 1 ora jumate cu tot cu vreo 3 opriri pentru admirat si facut poze 😀 La urcare am ales varianta din stanga pentru a ajunge in varf urmand marcajul cu triunghi albastru si a fost o alegere inspirata. Imi plac mai mult urcarile decat coborarile, iar portiunea aleasa a fost perfecta. Ne-au speriat un pic cainii de la stana din apropiere, dar am reusit sa trecem peste ei si sa ne continuam drumul. Coborarea am facut prin partea dreapta, pe langa ceea ce a fost odata cariera si apoi pe Valea Morsu, inapoi spre Greci.

Satul Greci vazut de la poalele muntilor

Privelistea din varf te cucereste! Ai o vedere spre satul Greci, spre Macin, varfurile din jur si spre campie. Parca nu iti mai vine sa pleci de acolo. E liniste si poti admira in voie peisajul tomnatic. Cerul nu a fost insorit, dar nici frig nu ni s-a parut a fi. Cred ca septembrie-octombrie, dar si pana la jumatatea lui noiembrie, e o perioada propice pentru a explora Parcul National Muntii Macinului. Deja ma gandesc la urmatoarea „expeditie” in zona si sper sa se intample la inceput de vara de data aceasta, ca sa prind muntele acoperit de verdele crud.

Pe lista am Culmea Pricopanului, Dealul Priopcea, Cetatuia si lista continua. Cu cat reusesc sa descopar mai multe, cu atat mai sanatos pentru linistea mea 🙂

Privelistea de pe Varful Tutuiatu este mi-nu-na-ta!

Publicitate

Cum sa evadezi in weekend la Pasarea. Cu bicicleta. Ba nu, la Cernica.

Sau, pur si simplu, doar sa evedezi din Bucuresti. O vara intreaga nu am iesit la o plimbare cu bicicleta, dar nici acum, in toamna, nu am renuntat la ideea de a face o excursie pe drumurile din jurul orasului prafuit. Era o dorinta pe care trebuia sa mi-o indeplinesc.

De fapt, vreau sa cred ca este inceputul unei frumoase prietenii cu MTB-ul 🙂 Deja ma gandesc serios la prima mea participare la un concurs de mountainbike anul viitor. Asa de mult mi-a placut aventura pe care am trait-o weekendul trecut…singura! Da, singura pe bicicleta pe drum national si prin padurea de la Cernica.

Pe scurt: Cum a fost o zi de toamna superba, am furat o bicicleta (colegii stiu de unde 😀 ) si am plecat spre Pasarea, numai ca am ajuns la Cernica. Cautam off-road, insa am mers mai mult pe sosea. Putinul out off the road a fost minunat!

Pe lung: Am bifat prima mea experienta biciclista in afara Bucurestiului. Aproape 17km dus si la fel la intors. Asta inseamna 34 de kilometri. Un record, nu alta!

O sosea lunga se desfasura inaintea mea, aproape interminabila sau asa mi s-a parut mie pentru ca o parcurgeam pentru prima data pe bicicleta. Am plecat de undeva de la Victoriei si am ajuns pe soseaua Pantelimon, iar de aici tot inainte spre iesirea din oras. La un moment dat ma gandeam daca e sau nu o idee buna ceea ce mi-am propus sa fac in ziua aceea, dar am continuat. Planul initial era sa ajunga la Pasarea, numai ca nu gaseam nici un indicator spre locatie si am urmat drumul spre Cernica. Mi-am zis ca poate sa fie chiar mai frumos daca ajung in padurea de acolo pentru o tura de off-road.

Doar ca, pana la acel off-road pe care vroiam sa il simt, am mers foarte mult pe sosea. Nu a fost deloc fun pentru ca nu eram obisnuita cu un astfel de traseu. Imi place tot ce e pamant si nu asfalt. In cele din urma ajung la intrarea spre Cernica si parca sunt toata un zambet. Vad mult verde, lac si o atmosfera calda unde am putut sa ma odihnesc in liniste, cu o priveliste chiar frumoasa inaintea ochilor. Asa am aflat ca in zona exista si Park Aventura Cernica unde sigur o sa revin intr-o zi pentru a experimenta tiroliana.

Gastele au venit asa, la pachet 😀 Le-am facut si lor o poza, ca erau simpatice.

Dupa odihna binemeritata am mers in cautarea padurii. Dupa o portiune de drum forestier care m-a pacalit complet pentru ca se infunda a trebuit sa ma intorc pe sosea si sa continui drumul pana la Manastirea Cernica. Cu ocazia asta vroiam sa fac si o vizita la manastire, dar la intrarea in curtea acesteia ma lovesc de un semn cu interzis cu bicicletele si de un paznic foarte hotarat.

Imi zic ca asta e si ca imi ajunge. Dau sa fac cale intoarsa cand vad un biciclist intrand in padure. Dupa el si eu 😀 A fost cel mai bun moment al calatoriei pentru ca intrasem pe un offroad superb si asta era tot ce cautam. Am de gand sa mai merg acolo pentru o tura mai lunga si nu singura.

Ce am invatat si recomand mai departe pentru cei incepatori

1. Prima greseala a fost ca mi-am pus blugi in loc de niste pantaloni sau colanti lejeri care sa imi usureze mersul pe bicicleta si nu sa ma incomodeze. Am incercat toate metodele asa incat sa ajung safe acasa, dar a fost un dezastru. Durere de fund si frecus la greu. Orice pozitie incercam sa abordez, nu a functionat nici una. Echipamentul adecvat este foarte important in cazul mersului pe bicicleta pe distante ceva mai lungi.

2. Verificarea bicicletei si adoptarea pozitiei corecte inainte de a porni la drum. Asta am facut-o, dar se pare ca nu indeajuns de bine. Abia la intoarcere am realizat ca trebuia sa ridic saua mai mult ca sa merg mai comod.

3. Hidratarea si revitalizarea sunt esentiale. Mi-am luat o sticla de apa de 0,5l in rucsac, plus o portocala, glucoza si o tarta cu branza. Tarta asta a fost un pic sarata si automat imi provoca sete. Era si cald afara, iar cantitatea de apa pe care simteam sa o beau s-a dublat. Luam cate o inghitura, ca sa imi ajunga cat mai mult. Cand mai aveam vreo 3 km pana in oras, m-a cuprins setea nebuna. Portocala a fost salvarea, dar nu pentru mult timp. M-a tinut vreo 1,5km dupa care s-a reactivat setea. Ca si concluzie: sa aveti intotdeauna suficienta apa si fructe la voi cand plecati pe bicicleta la drum lung, dar chiar si atunci cand sunteti la un concurs.

4. Bucuria dupa o astfel de iesire este de nepretuit! 🙂 Mai ales daca ai companie. To be continued…

Cand termin de scris acest material, la o saptamana dupa prima iesire, efectul endorfinelor este si mai puternic iar asta pentru ca si weekendul acesta am iesit cu bicicleta la un off-road, cu el.

Dependenta de natura

E, de fapt, dependenta de viata, de frumos si de liniste. E despre dorul de acasa si de locurile dragi mie, de plimbarile pe malul Dunarii sau prin padurea din apropiere.

Ultima zi de vara si prima zi de toamna la Carcaliu

Marturisesc ca ma simt vinovata pentru faptul ca ajung asa rar in Carcaliu, insa atunci cand sunt acolo timpul se opreste in favoarea mea. Am timp sa ma plimb, am timp sa traiesc natura, am timp pentru mine. Pentru ca, asa cum am mai spus si alta data, acolo e acasa.

Vara a trecut repede, aproape ca nu am simtit-o, dar toamna se simte altfel. Zilele devin atat de placute, iar lumina de afara este una puternica. E, probabil, cea mai frumoasa perioada a anului, mai ales datorita vremii, coloritului naturii si parfumului din jur.

Ziua a inceput cu o plimbare prin padure, inca verde si plina de viata, apoi Dunarea si imprejurimile.

Nu am mai ajuns de mult sa culeg strugurii din gradina, insa am cules un bol sanatos din bolta din curte pentru a face un desert traditional, cum numai la mama acasa se poate savura. 🙂

Intr-o zi mi-as dori sa ma retrag aici…

Hoinarind prin padure

Atunci cand nu vorbesc, imi place sa privesc locuri, oameni, cerul, padurea…sa hoinaresc prin padure. E o bucurie aproape copilareasca cea pe care o traiesc atunci cand ma regasesc intr-un loc imens, in care nu am nici o farama de putere si control. Acolo se darama barierele.

*Fotografiile sunt facute in Muntii Piatra Mare, la inceputul lunii decembrie.