O cafea cu mama, o zi senina si o plimbare de primavara

Stiu, primavara a trecut de mult, mama a plecat mai departe intre timp, cafeaua s-a racit, nici tata nu mai e…iar eu sunt tot aici.

A venit toamna, voi scrie si despre ea, dar cum aceste imagini erau de muuult timp in draft si povestea pe care trebuia sa o spun s-a ratacit in mintea mea, nu am vrut sa las chiar toate in urma. O sa mai vina o alta primavara si o sa ma grabesc atunci sa scriu la cald despre ce ma apasa sau ma bucura.

Before and after – greek cuisine

Nu stiu daca v-am spus sau nu, dar grecii sunt oameni ospitalieri si primitori, mai ales cei care locuiesc pe insule. Nu ne-a fost greu sa ne imprietenim cu cei de la cafeneau unde luam micul dejun, cu chelnerii de la tavernele pe unde luam pranzul sau cina, dar si cu proprietara vilei unde am stat in Agios Prokopios, Naxos. Si cand cei din jur sunt asa draguti, parca si vacanta petrecuta pe insula pare mai plina de savoare, culoare si voie buna…

Despre placerea de a face paine

E asa…vine, te cucereste si nu mai scapi de ea! 🙂 Cel putin in cazul meu asa se intampla. A fost o prima incercare reusita acum vreo 3 saptamani si daca tot am vazut ca lucrurile s-au legat, am continuat sa fac asta. Ma bucur ca si cei care mananca din painea facuta de mine sunt mai fericiti, iar eu sunt si mai fericita decat ei ca le place!

De ce am inceput sa fac paine? Pentru ca ador mirosul fainii si al painii coapte, pentru ca imi place sa combin fainuri, sa framant aluatul cu mainile si sa vad cum creste apoi. Pentru ca se aduna niste energii pozitive in timpul cat se intampla procesul de „manuire” al painii. Pentru ca am pentru cine sa o fac. Pentru ca painea facuta in casa are un gust deosebit si niciodata nu se va compara cu cea din supermarket. Pentru ca sunt foarte multe alte motive pentru care oamenii ar trebui sa faca paine la ei in bucatarie…

In jurul fiecarei paini as putea crea o mica poveste pentru ca nici una dintre ele nu iese niciodata la fel. Recunosc, mai intampin si mici probleme pe parcurs – nu creste atat cat trebuie sau am pus prea  multa faina sau prea putina drojdie – dar toate acestea fac parte din procesul de invatare si perseverenta e de aur in acest proces. Nu vreau sa fac din aceasta pagina a mea un soi de blog culinar, ci doar impartasesc cu voi din ce iubesc sa fac, din experientele pe care le traiesc si ce ma pasioneaza, iar bucataria e una dintre ele. Si daca tot am inceput sa vorbesc despre pasiuni, o sa mai completez lista si cu alte „iubiri” pe care le intretin in timp, cum ar fi calatoriile, fotografia (tocmai de asta orice post al meu este insotit de fotografie), sportul (miscarea e viata mea!), cititul (citesc tot ce ma invata cum sa fiu un om mai frumos, mai bun sau mai intelept) si…as mai continua, insa o sa povestesc mai pe indelete despre pasiuni intr-o alta pagina. Pana atunci, va doresc sa va bucurati de toate lucrurile minunate ce va inconjoara!

Cetatea Alba Iulia: cea mai frumoasa cetate din Romania (II)

Asa cum am promis, iata ca vine si partea a II-a a povestii despre Cetatea Alba Iulia. Si de data aceasta voi continua sa va spun in imagini ce minunatie am vazut in timpul vizitei mele la Alba Iulia…

Incep cu detalii despre Catedrala Arhiepiscopala din cetatea Alba Iulia, cunoscuta si sub numele de Catedrala Reintregirii – un alt monument istoric care merita toata atentia, dar este si un loc de care ma desparteam cu greu in zilele in care vizitam cetatea. Stateam minute in sir acolo sa admir arhitectura, dar si sa imi linistesc mintea si sufletul. Tacerea din jur te cucerea si te facea sa te gandesti la ce conteaza cu adevarat pentru tine.

Biserica are o curte mare, este inalta si inconjurata de pavilioane legate intre ele prin galerii de acces, sustinute de coloane si arcade, intre ultimele pavilioane ridicandu-se clopotnita sau turnul spectaculos (cum l-am numit eu). In curtea acestei catedrale a avut si loc ceremonia de incoronare a Regelui Ferdinand si a Reginei Maria, iar acest fapt da si mai mult farmec acestui spatiu. Am incercat sa o surprind din mai multe unghiuri si sper ca am reusit sa arat ce e mai frumos. Insa, trebuie sa o vedeti cu ochii vostri ca sa va convingeti de cele pe care le zic.

Ce mi-a mai placut enorm de mult este Universitatea 1 decembrie 1918, o cladire semeata si cu o pozitie strategica in cetate, pe care nu o poti trece nicicum cu vederea. Am mai adaugat si doua fotografii cu Catedrala Catolica Sf. Mihail (care, din nou, m-a impresionat) si alte cateva care ilustreaza traseul de sud din cetate, plus o caleasca pe post de decor gasita pe traseu.

Musai vroiam sa va spun si de oamenii pe care i-am intalnit in oras si cetate. Mai toti au darul de a fi ambili si prietenosi cu cei care le viziteaza orasul si iti raspund la intrebari cu mare placere. Intra usor in vorba cu tine pentru ca stiu cum sa te cucereasca si sa te faca sa te simti bine in preajma lor. Gata, aici inchei povestea mea despre cetate cu speranta ca, asa cum am mai spus, sa revin si vara acolo.

Va plac fotografiile? 🙂

Sounion, o poveste cu mult albastru

Oh, ador acest albastru aproape perfect! 🙂 Scriind acest post parca retraiesc fiecare moment din vacanta. Abia dupa ce te reintorci la cotidian iti dai seama de frumusetea locului in care ai fost. Acolo poti sa privesti, sa te minunezi si sa incerci sa inregistrezi mintal fiecare imagine care te ”cucereste”. Aici doar iti aduci aminte de ce ai vazut si ai simtit.

La  Sounio, marea e superba si foarte albastra. Chiar daca e la o distanta de 70 km de Atena, e o destinatie pe care nu trebuie sa o ratezi daca te aventurezi prin Grecia continentala. Imaginea este una spectaculoasa si locul are ceva magic (sau cel putin asa l-am perceput eu) care nu te lasa sa il parasesti asa repede. Drumul pana la destinatie este si el fermecator. Soseaua este serpuita si inalta, in partea stanga sunt muntii, iar in dreapta e marea. La un moment dat ai impresia ca daca autocarul face o micare gresita, te poti trezi in mare. 😛 Glumesc! Oricum, fiind o fire aventurosa, ma las impresionata de orice implica risc. 🙂

Eu va doresc sa ajungeti acolo si sa traiti tot ce este frumos!

Inspiratia anotimpului

Am in gand sa fac o serie de fotografii care sa arate cat de mult ne trezeste simturile acest anotimp. Imaginile adunate mai jos sunt cele care dau frau liber inspiratiei si pasiunii pentru fotografie si detalii. Atat pentru moment! 🙂

Un calator

Nu voi inceta niciodata sa scriu despre libertate, frumos si lumina.

Apoi, imi place sa cred ca sunt un mare calator iar ”Marii calatori sunt mai intai, in lunga lor adolescenta, niste mari visatori”, spunea Gaston Bachelard. Si tot el continua: ”Ca sa-ti placa sa pleci, trebuie sa stii sa te detasezi de viata cotidiana. Gustul calatoriilor vine din gustul imaginatiei.”

Si pentru ca toate se leaga intre ele si facem parte din natura, un calator va iubi intotdeauna libertatea, frumosul si lumina.

Valuri de culoare

Am mai spus-o si ma repet: Dobrogea este un taram de poveste. Desi am trait ani buni aproape de Muntii Macinului, inca nu am reusit sa urc macar un deal de acolo. Eh, dar imi zic ca am timp sa o fac si pe asta. 🙂 Iubesc muntele si locurile salbatice pentru ca sunt un om care traieste frumos si se bucura de tot ce ne daruieste natura.

Drumul spre Tulcea este plin de culoare si asta pentru ca e sezonul florii soarelui si al lanurilor de grau galbene. Peisajul este superb si greu de trecut cu vederea. Campul deschis creeaza un sentiment de libertate si nemarginire.

Un altfel de portret al voluntarului.

Voluntariarul…e ca o poveste ce trebuie neaparat scrisa de fiecare dintre noi. Sunt sigura ca, macar o data in viata voastra de pamanteni, ati intreprins o actiune de voluntariat, de orice fel ar fi ea.

Eu am inceput sa scriu aceasta poveste acum 3 ani, desi in mintea mea ea se legase inca din anii de liceu, cand voluntariatul era privit cu scepticism de majoritate si parea cumva o nebunie sa lucrezi “pe gratis’’, fara a primi ceva in schimb. Am continuat sa pastrez in mine o pofta vie de a ma implica si abia la sfarsitul facultatii s-a ivit ocazia sa-mi fie indeplinita vechea dorinta.

E uimitor sa descoperi cate lucruri noi inveti implicandu-te si participind la cladirea unui univers mai bun alaturi de oameni care iti seamana prin ceea ce fac. Apoi, te descoperi pe tine si iti dai seama ca ai o mare de abilitati si calitati pe care nu le-ai valorificat inca si care erau intr-o stare latenta.

Voluntarul este un fel de arhitect ‘amator’ care lucreaza pentru crearea unei lumi mai frumoase si mai colorate. Da, o lume mai colorata. Intr-un mediu in care culorile incep sa isi piarda din stralucire si intensitate, el gaseste si aduce in prim plan acele elemente care sa intretina cat de cat liniile esentiale din tablou. Este persoana care se adapteaza relativ usor la un mediu nou, la o situatie neprevazuta sau o realitate care, initial, parea dificila. Poate deveni un foarte bun ascultator si are rabdare sa duca la capat un proiect pe care l-a initiat.

Nu ii judeca pe ceilalti si nu condamna, nu este indiferent. Realitatea lui este una in care patrund posibilitatile. Permanent cauta sa se afle pe linia optimismului pentru ca este ambasador  al schimbarii si credintei de mai bine. Stie sa isi traiasca viata intr-un mod frumos si care ii aduce multumire si implinire sufleteasca, ca doar interiorul fiecarei fiinte ascunde trairi si dorinte care se reflecta in actiunile pe care le desfasoara. Simplitatea cu care pune lucrurile in miscare este aproape molipsitoare iar cuvantul ‘complicat’ este total exclus din vocabularul lui.

Voluntarii sunt adunatorii de experiente si povesti care ii implinesc sufleteste. Da, voluntariatul inseamna si libertate, o libertate pe care altii nu o inteleg. E ceva care se face din placere, vine din interior si de cele mai multe ori creeaza dependenta. Te provoaca si te face sa iti doresti sa ajuti tot mai mult. In fapt, aceasta este cea mai buna cale de a te schimba, caci intai trebuie sa faci tu o schimbare si abia apoi sa ai pretentia ca si ceilalti sa faca un pas mai lung in aceasta directie.

Ei mai sunt si acei oameni speciali care schimba mentalitati, care au puterea de a crede ca prin ceea ce intreprind sunt un exemplu demn de urmat. Ei ofera tot, fara a avea pretentia de a primi ceva inapoi. Sunt multumiti de faptul ca au putut sa ajute, ca ideile si propunerile lor au fost auzite de cine trebuie si apoi si-au gasit finalitatea in practica. Tocmai pentru ca isi doresc schimbarea, ei reusesc sa o intreprinda in comunitatea in care isi desfasoara activitatea.

In munca de voluntar nu esti constrans de nimic, nu e cazul sa faci compromisuri – nici nu se admite asa ceva in acest camp. Aici ai puterea sa crezi ca orice se poate si imposibilul e indepartat. Uneori devine nebunie curata, mai ales cand ti se inradacineaza in minte dorinta de a pleca in Africa, spre exemplu, sau de a aplica la un program prin Serviciul de Voluntariat European.

Sunt multe de povestit insa eu ma opresc aici pentru a va las pe voi sa scrieti pagini noi si experiente pe care sa la impartasiti cu ceilalti. 🙂

Despre iubire.

As zbura, as alerga, as pleca in cautarea iubirii pe care nu am avut-o niciodata. As striga tare doar sa stiu ca ma aude, as scoate-o din pestera intunecata in care se ascunde ca sa ii arat lumina calauzitoare.

In fiecare din noi exista un strop de magie care daca este folosit corect poate face minuni. Eu cred asta. Eu cred in acea iubire pe care nu o vedem dar o simtim cu toata puterea fiintei noastre spirituale. E o traire atat de puternica incat ai vrea sa nu se termine nicicand acel moment de emotie inaltatoare. Iubirea izvoraste din adancul nostru, din acel loc plin frumos si de ganduri bune. Dintr-o stare de spirit ea se transforma in viata, creeaza si bucura; ne cheama la ea si tot ce trebuie sa facem este sa ii deschidem usa si sa o primim neconditionat.

Intai de toate, iubirea este o experienta personala, apoi este un raspuns la intrebarile pe care ni le punem si la framantarile care ne apasa. Ea nu tine cont de timp si nu este constransa de acesta, ci aduce echilibru si liniste in vremurile acestea haotice si imprastiate, dar mai stiu ca pentru a iubi este nevoie de timp. E vorba de acel timp care ne este dat din momentul chemarii la iubire si raspunsul nostru la aceasta.

Pentru a primi iubire trebuie mai intai sa daruim iubire si sa avem rabdare ca ea sa vina la noi. Iubirea presupune cunoastere, relationare si comunicare, o comunicare prin care se transmit sentimente, emotii si trairi. Se stie ca in singuratate omul nu poate fi fericit deoarece nu are cu cine sa impartaseasca si in fata cui sa se descopere. As zice, pe de alta parte, ca singuratatea este creativa si ne permite sa gasim iubirea in rugaciune dat fiind faptul ca, ‘Cu cat mai fierbinte e iubirea, cu atat mai fierbinte e rugaciunea. Cu cat mai desavarsita e iubirea, cu atat mai sfanta e viata.’ , spunea Siluan.

Omul modern nu vrea sa recunoasca ca prin iubire poate sa fie fericit si asta pentru ca societatea in care traieste ii induce o anumita stare de egoism si atunci cand esti centrat pe o realitate trecatoare pierzi notiunea timpului, un timp care poate fi dedicat iubirii.

E incredibil cata iubire poate sa incapa in sufletul unui om!