Ultima zi de vara si prima zi de toamna la Carcaliu

Marturisesc ca ma simt vinovata pentru faptul ca ajung asa rar in Carcaliu, insa atunci cand sunt acolo timpul se opreste in favoarea mea. Am timp sa ma plimb, am timp sa traiesc natura, am timp pentru mine. Pentru ca, asa cum am mai spus si alta data, acolo e acasa.

Vara a trecut repede, aproape ca nu am simtit-o, dar toamna se simte altfel. Zilele devin atat de placute, iar lumina de afara este una puternica. E, probabil, cea mai frumoasa perioada a anului, mai ales datorita vremii, coloritului naturii si parfumului din jur.

Ziua a inceput cu o plimbare prin padure, inca verde si plina de viata, apoi Dunarea si imprejurimile.

Nu am mai ajuns de mult sa culeg strugurii din gradina, insa am cules un bol sanatos din bolta din curte pentru a face un desert traditional, cum numai la mama acasa se poate savura. 🙂

Intr-o zi mi-as dori sa ma retrag aici…

Toamna incepe la tara

Da, pentru ca acolo e linistea si vesnicia si pentru ca acolo am copilarit si stiu cum este. In ultima zi de vara am alergat, am zambit, m-am bucurat de un soare cald, iar in prima zi de toamna m-am trezit cu o pofta de a sorbi din mirosul strugurilor din curte, de a inspecta gradina si de a cadea intr-o dulce melancolie.

Mda…nu m-am putut abtine sa nu incep povestea in imagini cu ultimul pepene gasit in gradina. Poate nu arata exceptional, dar gustul lui a fost foarte aromat!

Mirosul de struguri se simte puternic prin curte si gradina si parca te striga sa il incerci. Negri, scaldati in soare si cuminti asteapta sa ii culegi si sa le faci loc pe masa.

Dimineata se continua cu o cafea tare bauta pe terasa cu mama, tata, prietenul si surorile, intr-o atmosfera cat se poate de prietenoasa, dar si racoroasa. Ce sa-i facem, ne place prea mult sa depanam amintiri si trebuie sa rezistam…

Tot in gradina am gasit si busuioc proaspat. Nici nu va puteti inchipui cat de parfumat era si asta pentru ca scrie pe el 100% bio! 🙂

Prin curte, am gasit si flori. Nu miros deloc, dar sunt bune pentru decor. 🙂

Undeva, intr-un colt al strazii este casa cea mare si alba, cu o curte imensa si o gradina asemenea. E mult verde si umbra si cand toata lumea e in curte, e si multa vorbareala.

In gradina din spatele casei e o alta oaza de verdeata, apoi lumina si soare.

Dovlecii au cresut si sunt tocmai buni pentru o placinta delicioasa.

Acolo, in departare, unde se vad copacii desi si inalti, e Dunarea…

Inspiratia anotimpului

Am in gand sa fac o serie de fotografii care sa arate cat de mult ne trezeste simturile acest anotimp. Imaginile adunate mai jos sunt cele care dau frau liber inspiratiei si pasiunii pentru fotografie si detalii. Atat pentru moment! 🙂

Un calator

Nu voi inceta niciodata sa scriu despre libertate, frumos si lumina.

Apoi, imi place sa cred ca sunt un mare calator iar ”Marii calatori sunt mai intai, in lunga lor adolescenta, niste mari visatori”, spunea Gaston Bachelard. Si tot el continua: ”Ca sa-ti placa sa pleci, trebuie sa stii sa te detasezi de viata cotidiana. Gustul calatoriilor vine din gustul imaginatiei.”

Si pentru ca toate se leaga intre ele si facem parte din natura, un calator va iubi intotdeauna libertatea, frumosul si lumina.

Cer de toamna la manastire

Cel mai frumos cer de toamna l-am vazut la munte, departe de nebunia orasului si aproape de mult verde. Cea mai buna lumina e acolo unde domneste soarele prietenos. Cei mai inalti copaci sunt in padurile necercetate inca, iar cea mai mare libertate o gasesti cand esti tu insuti si regasesti lumea inceputurilor.

Iubesc acel albastru care se lasa ascuns, pe alocuri, de nori tomnatici. Intre timp, am invatat sa nu mai caut ceva ce nu exista, ci sa ma bucur de ceea ce stiu ca este.

Prezentul e doar un moment

Fiecare weekend din aceasta luna de vara incerc sa il petrec intr-un mediu cat mai natural si deschis. Aleg sa merg la casa de la tara unde uit de tot ce insemna comunicare artificiala si un ritm de viata cumva impus. Sa nu credeti ca in felul acesta ma retrag din fata provocarilor sau evit sa infrunt unele probleme care cer timp pentru rezolvare. In mediul acela pot sa ma depasesc prin timpul pe care il acord pasiunilor pe care le am, familiei si cunoasterii de sine.

Acolo invat sa culeg si sa pastrez momente pe care nu le voi mai retrai, acolo nu ma grabesc ci ma ridic din pat cu mare drag, ca sa prind lumina cea mai buna de parca as vrea sa o pastrez doar pentru mine.

Franturi din viata la tara.

Am patruns in lumea linistita si frumoasa pe care ne-o ofera natura si viata traita intr-un ritm simplu. Imaginile descriu o zi din viata de la tara, care incepe dimineata devreme si se termina tarziu in noapte. E viata veche si totodata noua pe care o privim in mod individual si ii dam o semnificatie aparte prin trairile pe care le avem. E curgerea lenta a timpului intr-un sat care  se afla la doar 1 km distanta de Dunarea Veche, un sat de lipoveni.

Frumusetea  cruda te intampina imediat  ce cobori in gradina din spatele casei si te cuprinde instantaneu dorinta de a simti iarba verde si roua diminetii sub picioare.

Oamenii de aici pastreaza acea simplitate care ii diferentiaza de restul si au intelepciunea vietii. Ti-e drag sa asculti povestile pe care le torc la lumina soarelui.

E un spatiu in care e o libertate pe care ti-o permiti. Un loc in care nimeni nu se grabeste, ci doar un loc in care toti isi traiesc timpul pentru ca acesta are rabdare cu ei. Niciun zgomot nepoftit nu perturba linistea de acasa si declar ferm ca e cel mai potrivit loc unde poti asculta tacerea. Totul este atat de real incat te sperie, dar nu vrei nici in ruptul capului sa te desparti de acele meleaguri.

Revenind in oras, am simtit ca revin intr-o lume care parca nu-mi mai apartine si ma debusoleaza. Cu toate acestea, atmosfera de acasa mi-a umplut sufletul cu bucurie si a strans in mine energia cu care sa imi continui drumul.

Lumina, un aparat foto si o poveste in imagini

Si se facu lumina! Era o dimineata linistita care prevestea o zi cu cer albastru si parfum, asa cum mi-am dorit cu cateva zile in urma. O dimineata ce aducea, pe langa lumina, speranta si tacere. O tacere care imi vorbea in soapta. O lectie de imaginatie la inceput de zi cand gandurile inca sedeau asezate ordonat in lumea lor iar eu profitam de florile care imi pastrau, in camera alba, parfumul cu amintiri de acasa.

Nu am alergat, nu am cautat, nu am pierdut nimic, ci doar am trait ce mi-a fost dat sa traiesc, iar ziua toata mi-a fost o bucurie si o regasire a prezentului.

Lucrurile si imaginile simple ne ating privirile fara cel mai mic efort si ne arata ca frumosul e aproape de noi, doar ca nu de fiecare data avem dispozitie sa il vedem…e ca o evadare de sub poverile ce se incapataneaza sa apese pe umerii obositi.

Eu mai uit sa ridic ochii spre cer ca sa vad ca de acolo coboara nadejdea, iubirea si linistea cu care sufletul meu se hraneste in fiecare secunda.

Inainte de a se incheia ziua mi-am potrivit ceasul sa bata cu fiecare batere de inima, ca sa imi spuna ca sunt un om viu.

Jocuri de lumina.

Bine, recunosc, incepe sa imi placa atat de tare sa ma joc incat am mai facut o nebunie si am surprins exact ce imi doream. Acele pete de lumina care se vad pe fundal, pe numele lor bokeh, dau fotografiilor o valoare aparte incat imi este greu sa le ignor.

Joaca mea se transforma in pasiune…

PS. Conversii din imagini m-au ajutat sa imi duc la capat ideea. Nu sunt de vanzare. :))

Despre iubire.

As zbura, as alerga, as pleca in cautarea iubirii pe care nu am avut-o niciodata. As striga tare doar sa stiu ca ma aude, as scoate-o din pestera intunecata in care se ascunde ca sa ii arat lumina calauzitoare.

In fiecare din noi exista un strop de magie care daca este folosit corect poate face minuni. Eu cred asta. Eu cred in acea iubire pe care nu o vedem dar o simtim cu toata puterea fiintei noastre spirituale. E o traire atat de puternica incat ai vrea sa nu se termine nicicand acel moment de emotie inaltatoare. Iubirea izvoraste din adancul nostru, din acel loc plin frumos si de ganduri bune. Dintr-o stare de spirit ea se transforma in viata, creeaza si bucura; ne cheama la ea si tot ce trebuie sa facem este sa ii deschidem usa si sa o primim neconditionat.

Intai de toate, iubirea este o experienta personala, apoi este un raspuns la intrebarile pe care ni le punem si la framantarile care ne apasa. Ea nu tine cont de timp si nu este constransa de acesta, ci aduce echilibru si liniste in vremurile acestea haotice si imprastiate, dar mai stiu ca pentru a iubi este nevoie de timp. E vorba de acel timp care ne este dat din momentul chemarii la iubire si raspunsul nostru la aceasta.

Pentru a primi iubire trebuie mai intai sa daruim iubire si sa avem rabdare ca ea sa vina la noi. Iubirea presupune cunoastere, relationare si comunicare, o comunicare prin care se transmit sentimente, emotii si trairi. Se stie ca in singuratate omul nu poate fi fericit deoarece nu are cu cine sa impartaseasca si in fata cui sa se descopere. As zice, pe de alta parte, ca singuratatea este creativa si ne permite sa gasim iubirea in rugaciune dat fiind faptul ca, ‘Cu cat mai fierbinte e iubirea, cu atat mai fierbinte e rugaciunea. Cu cat mai desavarsita e iubirea, cu atat mai sfanta e viata.’ , spunea Siluan.

Omul modern nu vrea sa recunoasca ca prin iubire poate sa fie fericit si asta pentru ca societatea in care traieste ii induce o anumita stare de egoism si atunci cand esti centrat pe o realitate trecatoare pierzi notiunea timpului, un timp care poate fi dedicat iubirii.

E incredibil cata iubire poate sa incapa in sufletul unui om!