Posts Tagged ‘acasa’
La cules de maci la apus. Acasa.
Pot sa zic ca am avut un camp intreg cu maci doar pentru mine? 🙂
Probabil ca au trecut vreo 12 ani de la ultima sesiune de cules de maci la tara. Imi aduc aminte ca am strans atunci un brat intreg de maci si alte flori de camp si am repetat isprava si acum, in ultima vizita acasa, la Carcaliu. A fost minunat! Am prins un apus cum numai la tara se vede si se simte, dar si o lumina excelenta pentru fotografii.
Armonie galbena
Le-am cules in octombrie, din gradina mea, dar imaginile cu ele…abia acum am reusit sa le scot din sertar. O armonie de galben, verde si maroniu, de culori de toamna perfecte.
Despre bujori, maci si flori de camp sau cum e acasa
Fara prea multe cuvinte caci in imagini e toata bucuria.
Bucatica de fericire
Va marturisesc ca nu mi-au stat locului gandul si inima pana nu s-a invrednicit mana mea a scrie ceea ce ele dictau. Asa s-a nascut aceasta bucatica de fericire care s-a trait din toate incheieturile acasa, la Carcaliu.
Miros de liliac in toata curtea, soare si nori pufosi cum rar am mai vazut, muuult verde crud, pomi infloriti, petale de flori de pomi infloriti pe pamant si ninsoare de petale albe si rozalii la bataia cea mai usoara a vantului, Dunarea, familia si oamenii dragi. Nu am putut cere mai mult atunci, le aveam pe toate as spune. In afara de tata…
PS. Pozele sunt facute cu HTC One Max. Aparatul foto a stat deoparte de data asta.
Dependenta de natura
E, de fapt, dependenta de viata, de frumos si de liniste. E despre dorul de acasa si de locurile dragi mie, de plimbarile pe malul Dunarii sau prin padurea din apropiere.
Momente de vară la țară
Este mijlocul verii, însă vremea pare a fi mai mult de toamnă. Așa e și la oraș și la țară, doar ca la țară lumea e altfel, e mai liniștită. Am avut ocazia să ajung din nou acasă, la țară, acolo unde viața se simte și se trăiește într-un mod ordonat. Și, ca de fiecare dată, am luat și aparatul cu mine, ca să surprind ceea ce mai târziu o să-mi aducă aminte de cât de plăcută este atmosfera vieții la țară.
Diminețile și serile sunt mai răcoroase, însa miezul zilelor este fierbinte. E sezonul în care verdele e pretutindeni, iar mirosul florilor de vară și al vișinilor coapte îmblânzește aerul și îl face să fie prietenos. Pepenii, se arată și ei timizi în grădină, parcă se vor udați, ca să crească mari și dulci. Ceapa înflorește fără teamă și e bine ca miroase doar când este atinsă. Mi-aș fi dorit să petrec mai mult timp acasă, să pot strânge mai multe imagini și povești, dar poate că așa trebuia să fie, să stau mai puțin, ca să rămână și pentru data viitoare alte momente de captat în cuvinte și fotografii.
Câmpul de floarea soarelui se vede din curtea casei, așa de aproape e. Cum la fel de aproape sunt de toată natura din jur. Cu greu mă potolesc să nu alerg prin câmp, printre lanurile de grâu văratic si să miros adânc parfumul florii soarelui. E o încântare pentru suflet și pentru ochi tot acest peisaj de țară. Dintre toate acestea, cel mai mult iubesc faptul că vă pot arăta și vouă o părticică din acest frumos.
Iarna la tara
Un sat de rusi-lipoveni din Dobrogea care se pregateste de Sarbatoarea Craciunului pe vechi, un rasarit de iarna superb in ziua de Craciun, strazi, camp, ninsoare de poveste si caldura in familie. Asa incepe mica vacanta de iarna la tara. Desi prima zapada aproape se topise si cerul nu dadea semne ca ar vrea sa ne bucure cu noi fulgi de zapada, eu tot nu imi pierdeam speranta ca poate va ninge macar un pic in ziua de Craciun. Si a nins! 🙂
Merg rar acasa si de fiecare data cand ajung acolo caut sa ma bucur de fiecare ceas petrecut in acel pustiu plin de liniste si caldura. La 10km distanta sunt Muntii Macinului pe care nu i-am colindat inca, dar imi promit ca o voi face anul acesta. De Dunarea care e la 1km departare de sat am amintit si aici, iar de campurile din jur v-am vorbit si in alte dati. Vara este perioada din an in care satul este foarte animat si asta pentru ca cei plecati peste hotare revin in tara. Iarna pare parasit iar oamenii se vad mai rar la chip si asta mai ales pentru ca atunci e populat in majoritate de batrani, care isi petrec timpul in casa.
Dar acolo mai sunt acei oameni dragi pe care ii revezi dupa atata distanta de timp si cu care nu te mai saturi sa povestesti despre orice, sunt locurile pe care musai trebuie sa le vezi din nou (in anotimpuri diferite) si sa iti aduci aminte de ce a fost sau pur si simplu sa traiesti prezentul din ele si mai sunt imaginile care se aseaza discret pe retina ochilor tai ca nu cumva sa uiti…
O poveste cu inimi
Cel mai bun cappuccino l-am baut…la mine acasa, la tara. Nu e departe si nici aproape, dar mereu in sufletul meu insetat de liniste si culoare.
Mi-am dorit sa il savurez intr-o dimineata calda de noiembrie, pe terasa de acasa. Ei bine, m-am bucurat de el asa cum mi-am dorit. Am prins in suflet o sambata cu soare si am avut alaturi oameni cu care puteam imparti zambete simple. Am conturat inimi in fiecare ceasca, ca sa nu uit ce inseamna iubirea si joaca. Am vrut doar sa uit ce inseamna durerile vechi, foarte vechi si de singuratate.
Sunt un om care iubeste lumea pentru ca stie sa o priveasca. Mai sunt o visatoare care recunoaste realitatea. Iubesc zilele in care reusesc sa ma detasez de viata cotidiana si imi permit sa plec, sa alunec in interiorul meu si sa apoi sa scriu despre ce am vazut.
Toate se sfarsesc atunci cand le permitem noi sa se sfarseasca si toate incep atunci cand le este timpul.
Lumina, un aparat foto si o poveste in imagini
Si se facu lumina! Era o dimineata linistita care prevestea o zi cu cer albastru si parfum, asa cum mi-am dorit cu cateva zile in urma. O dimineata ce aducea, pe langa lumina, speranta si tacere. O tacere care imi vorbea in soapta. O lectie de imaginatie la inceput de zi cand gandurile inca sedeau asezate ordonat in lumea lor iar eu profitam de florile care imi pastrau, in camera alba, parfumul cu amintiri de acasa.
Nu am alergat, nu am cautat, nu am pierdut nimic, ci doar am trait ce mi-a fost dat sa traiesc, iar ziua toata mi-a fost o bucurie si o regasire a prezentului.
Lucrurile si imaginile simple ne ating privirile fara cel mai mic efort si ne arata ca frumosul e aproape de noi, doar ca nu de fiecare data avem dispozitie sa il vedem…e ca o evadare de sub poverile ce se incapataneaza sa apese pe umerii obositi.
Eu mai uit sa ridic ochii spre cer ca sa vad ca de acolo coboara nadejdea, iubirea si linistea cu care sufletul meu se hraneste in fiecare secunda.
Inainte de a se incheia ziua mi-am potrivit ceasul sa bata cu fiecare batere de inima, ca sa imi spuna ca sunt un om viu.
Fotografie, viata si frumos 