Posts Tagged ‘verde’
Minunile din Parcul National Muntii Macinului, Dobrogea: traseul spre Culmea Pricopanului
Cum arata? Suuuperb! 🙂 Si ce daca se termina deja iulie! Nu puteam sa nu scriu despre cum este iunie in Muntii Macinului 🙂 Am pregatit o sesiune lunga de poze pentru ca pur si simplu sunt imagini ce nu trebuie pastrate in sertar.
Despre prima calatorie prin Muntii Macinului am povestit in octombrie 2015 cand am urcat pana pe Varful Tutuiatu si cand peisajul tomnatic este diferit fata de cum e vara in acesti „mini-munti”, dar la fel de incantator. Dorinta de a descoperi inca o particica din ei a venit dupa alergarea din luna mai cand am participat la Maraton Muntii Macin si mi-am promis ca o sa ma plimb si vara pe aici.
Am plecat pe la 11.00 de acasa (din Carcaliu) – relativ tarziu pentru ca soarele era deja sus si cam calduros, dar se mai intrezareau cativa nori cu speranta pe cer, insa am ajuns repede pentru ca eram la doar 7km distanta de locul din care pornea traseul. Aveam idee unde trebuie sa ajungem, insa nu cu exactitate si atunci am zis ca mai bine ar fi sa consultam o harta online. Si asa am dat de Blogul de calatorii care ne-a indrumat perfect. Am pornit si noi in sens invers acelor de ceasornic, doar ca la un moment dat am deviat de la traseu si am luat-o pe alta parte. Stiam ca ceva este in neregula, dar nici ca ne-am ingrijorat si am urmat drumul care se arata in fata noastra.
Masina am lasat-o tot in intersectia unde se afla stalpul ce indica directia si am purces cu voie buna la drum 🙂 30 de minute aveam sa mergem pana punctul de unde incepe traseul in mod oficial. In final a fost un traseu de aproximativ 4 ore, cu tot cu pauza si destul de multe opriri pentru…poze si admirat peisajul, desigur!
Multumita peste masura ca am ajuns aici 🙂 , incep sa pun camera foto la treaba. Trebuie sa spun ca am plecat de aici cu mica dezamagire ca nu am intalnit nicio broasca testoasa pe traseu, ci doar un iepure foarte rapid. Poate data viitoare o sa vad si caprioare si macar o broasca de Dobrogea 😀
Dupa panourile turistice incepe adevarata aventura si se arata minunatia acestor munti batrani. Un drum plin cu flori, culoare si liniste. La scurt timp intram intr-o vale cu un mic rau, dar plina de fluturi. De mult nu mai vazusem asa multi intr-un singur loc. Nu stiu daca se cheama Valea Fluturilor sau asa am numit-o pentru mine 🙂 Dupa vale incepem sa tot urcam si sa privim cu nesat minunea din jurul nostru.
Nu am regretat deloc ca am deviat de la traseul initial. Ne-am bucurat si mai mult de privelistea de pe drum. Am avut parte de multe urcari si coborari, dar ce mai conta! Noi eram acolo, pe munte, si traiam momentul. Zambeam la fiecare pas pe care il faceam si cuprindeam cu privirea cat de mult puteam peisajul ademenitor.
A fost o alegere excelenta sa mergem in ziua aceea la colindat in Parcul National Muntii Macinului. Am prins un cer de un albastru perfect, iar norii pufosi de vara intregeau spectacolul naturii. Muntii acestia sunt o comoara a Dobrogei! Desi arata greoi de la distanta si un loc parca uitat un pic de lume, este atat de plin de viata!
Sa nu ii priviti doar din departare, asa cum am facut eu mult timp, ci mergeti mai aproape de ei, descoperiti-le frumusetea!
De sus de vedeau cariera, lanurile de floarea soarelui si Macinul
Un punct superb de belvedere! Pentru o clipa poti opri timpul doar pentru tine.
In departere se vede Greci, locul de unde porneste traseul spre Varful Tutuiatu.
Un munte de flori 🙂
O cafea cu mama, o zi senina si o plimbare de primavara
Stiu, primavara a trecut de mult, mama a plecat mai departe intre timp, cafeaua s-a racit, nici tata nu mai e…iar eu sunt tot aici.
A venit toamna, voi scrie si despre ea, dar cum aceste imagini erau de muuult timp in draft si povestea pe care trebuia sa o spun s-a ratacit in mintea mea, nu am vrut sa las chiar toate in urma. O sa mai vina o alta primavara si o sa ma grabesc atunci sa scriu la cald despre ce ma apasa sau ma bucura.
Despre bujori, maci si flori de camp sau cum e acasa
Fara prea multe cuvinte caci in imagini e toata bucuria.
Bucatica de fericire
Va marturisesc ca nu mi-au stat locului gandul si inima pana nu s-a invrednicit mana mea a scrie ceea ce ele dictau. Asa s-a nascut aceasta bucatica de fericire care s-a trait din toate incheieturile acasa, la Carcaliu.
Miros de liliac in toata curtea, soare si nori pufosi cum rar am mai vazut, muuult verde crud, pomi infloriti, petale de flori de pomi infloriti pe pamant si ninsoare de petale albe si rozalii la bataia cea mai usoara a vantului, Dunarea, familia si oamenii dragi. Nu am putut cere mai mult atunci, le aveam pe toate as spune. In afara de tata…
PS. Pozele sunt facute cu HTC One Max. Aparatul foto a stat deoparte de data asta.
Dependenta de natura
E, de fapt, dependenta de viata, de frumos si de liniste. E despre dorul de acasa si de locurile dragi mie, de plimbarile pe malul Dunarii sau prin padurea din apropiere.
O zi de vara in Cetatea Alba Iulia
Sa iti incepi dimineata cu o cafea in Cetatea Alba Iulia e cat se poate de placut! Linistea din jur, cerul senin si verdele de vara te fac sa simti ca ai parte de o zi de vacanta binemeritata. Da, am revenit in Alba Iulia, sa ma plimb prin cetate si in luna de vara. E asa cum ma asteptam sa fie, la fel de frumoasa si mult mai animata.
Aproape in fiecare saptamana are loc cate o activitate in cetate, fie festival sau o manifestare. Pentru ca am stat doar 2 zile acolo, nu am prins vreo actiune de felul acesta, dar am asistat la schimbarea garzii. Conform obiceiului, aceasta se intampla la ora 12:00 si strange laolalta toti cavalerii din cetate, dar si oamenii aflati in zona. Sa stiti ca imi place de cavalerii de acolo pentru ca sunt foarte prietenosi si daca ii intrebi despre istoria locului, incep sa povesteasca cu nesat despre tot ce in jur. 🙂
Unul din cavalerii mai batrani, cu mustata alba, ne-a fost ghid pe Traseul celor 3 fortificatii, cel mai frumos si verde traseu din toata cetatea. L-am intalnit si iarna, dar acum pot spune ca ne-am familiarizat. Vorba ceea, nu e de loc, ci de oameni.
E bine sa revenim in locuri in care am mai fost pentru ca de fiecare data descoperim o alta fata a acestora, intalnim oameni vechi sau noi si ne incarcam cu voie buna.
Iarba verde de la tara
Am fost din nou acasa, la tara, si de data asta chiar nu m-am putut desparti de tot frumosul care e acolo, mai ales acum cand verdele e peste tot. Camp verde, copaci verzi…viata la tara e plina de optimism si simplitate!
Am alergat, am alergat ca o copila pe camp si am privit cum apune soarele. Am simtit acea stare de bine care te invaluie incet si am trait libertate. Am fotografiat cerul si lumina de seara, am mirosit iarba si din nou am alergat…dupa un iepure de data aceasta. Privesc imaginile si retraiesc ceea ce am trait cand eram in centrul acelei vieti simple, dar plina de savoare si culoare.
EcoMarathon, o competitie de alergare montana superba
Este minunat sa alergi 14km pe munte! Este o experienta care te invata despre tine, despre cum sa iti depasesti limitele si te ajuta sa iti gasesti echilibrul. Cu fiecare km parcurs in alergare pe munte devii mai increzator, mai optimist si mai implicat. Simti ca muntele iti devine prieten si incepi il tratezi ca atare. Orice urcare sau coborare abrupta devine lina si nu mai vrei sa depinzi de timp, ci sa il conduci tu asa cum iti place. De fapt, timpul asta aproape ca se pierde si nu mai exista bariere. Exista doar natura, privelisti care iti taie rasuflarea, pajisti cu flori, casute de munte pe care le vezi in cartile cu povesti sau revistele de travel, traiesti simplitatea locurilor si firescul, minunea de a fi parte din toate acestea. Asa este si EcoMarathon.
Acolo unde se intalnesc pasiunea si iubirea de natura se intampla minuni. Nu am crescut intr-o zona de munte, ci de campie si nu am fost o impatimita a sportului, desi imi placea alergarea. Am descoperit-o mai mult cand am ajuns sa locuiesc in apropierea unui parc, dar si pentru ca, cautam in mod constant sa am un mod ordonat de a gandi si lucra. Sunt un „sportiv” amator si ador competitiile care aduna laolalta oamenii care au pasiuni comune si sunt prietenosi. Stiu, sportul inseamna competitie si provocare, iar cei care aleg sa il practice sunt oameni care au inteles cat de multe beneficii aduce, atat de ordin fizic, cat si psihic. Sa alergi este o bucurie!
Sambata, 11 mai 2013, EcoMarathon Moieciu de Sus. Cu aceste privelisti minunate m-am trezit in aceea dimineata de sambata in care ma asteptau 14 km de alergare pe munte.
O alergare care imi va ramane intiparita in minte si va avea un loc aparte in sufletul meu. O alergare ca m-a facut sa trec prin mai multe stari deodata: cand cald, cand foarte frig, cand multa transpiratie si senzatie de neputinta. Peste toate se asternea de fiecare data speranta de a merge mai departe, de a nu ma da batuta in fata greutatilor si de a urma drumul cel drept.
Pana sa ajug la start, am privit cu nesat peisajele de poveste din jur. E absolut mirific locul in care s-a desfasurat EcoMarathon-ul. Nu credeam ca o sa traiesc atata frumos in ziua competitiei! Cel de sus stie sa le potriveasca pe toate atat de bine! Pur si simplu ma simteam coplesita de tot ce se arata in jurul meu. Natura in starea ei pura parca te chema sa o descoperi si sa o alinti.
Momentul startului a fost si el unul deosebit. Forfota mare, emotii in tot corpul, gandul la cum voi reusi sa termin cei 14 km pe munte, dar si ambitie si vointa cat cuprinde. E o provocare imensa sa ii termini, caci nu stii ce te asteapta pe traseu, mai ales daca este prima data cand participi la un astfel de eveniment inedit. Inainte de start am fost foarte relaxata, entuziasta si energica. Mi-a fost de ajuns sa privesc tot ce ma inconjura si sa imi ascult inima si corpul si sa apoi sa zic ca sunt pregatita de start.
Si…start!
Dupa 2 ore si 47 de secunde (un timp bunicel pentru o prima experienta montana), am ajuns aproape de poarta de finish. Obosita, dar fericita, zambitoare si plina de incantare. Am primit si medalie, ca sa imi amintesc mereu de reusita. Un moment frumos a mai fost atunci cand organizatorul a strigat ” si iata ca se apropie de poarta rosie o participanta fericita. Bravooo!” Si uite asa am incheiat prima mea alergare montana si sunt mandra de mine. Sincer, e o realizare!
Alergarea, pentru mine, nu se va termina niciodata si voi crede mereu in mine si in faptul ca depinde numai de noi cat de departe vrem sa ajungem si ce vrem sa realizam. Stiu bine un lucru: vreau sa particip si la urmatoare editie a EcoMarathon Moieciu de Sus si asta pentru ca imi doresc sa ma bucur din nou de linistea locurilor si imaginile spectaculoase ale zonei. Traseul EcoMarathon-ului este mai mult decat superb!
Multumesc in special Echipei Smartatletic care m-a incurajat sa particip la acest eveniment minunat si felicitari multe tuturor celor care au terminat competitia. Mai multe imagini de la EcoMarathon puteti vedea aici si aici.
Ce ma inspira
Povestea imaginilor mele se desfasoara la sat unde inspiratia e la ea acasa chiar de dimineata. Ma gandeam la lucrurile, starile, momentele si locurile care ma inspira si mi-am dat seama ca lista e lunga si cuprinzatoare.
As putea scrie pagini intregi despre asta, dar le stiu pe cele mai importante pentru mine. Incep prin a spune ca ma inspira oamenii care stiu sa zambeasca frumos – acel zambet care devine molipsitor si pe care ai vrea sa-l pastrezi mai mult timp pe buze. Ma inspira rasaritul unei dimineti de primavara, vara, toamna si iarna. Ma inspira picaturile de ploaie de pe petalele unei flori si iarba verde, verde din gradina de la tara, apoi natura, pomii infloriti, campul de floarea-soarelui, de grau si un camp plin cu maci rosii, cantecul pasarilor si sunetul apei, marea, valurile si inaltimea. Ma inspira copilaria, jocul, cuvintele si cartile. Dar dintre toate acestea cel mai mult ma inspira frumosul, linistea interioara, viata traita frumos si orice evadare intr-o lume noua.
