Posts Tagged ‘bucurie’
O zi de nastere cu bucurie
La 20 de ani mi-am dorit o bicicleta si am avut-o! La 29 am vrut sa primesc multe flori, in special un buchet mare de lalele. Acum, casa mea e plina de lalele, frezii si narcise. Nu am rezistat sa nu va arat si voua cum arata bucuria mea 🙂
Triathlon Challenge Mamaia, 2 experiente ce trebuie povestite
Imi place sportul, dintotdeauna mi-a placut, dar probabil ca am fost prea lenesa sa il exploatez si sa il apreciez la adevarata lui valoare, pana cand…s-a agatat de mine pasiunea pentru el si de acum incolo nu mai vreau sa ii dau drumul. E asa, ceva care iti intra in suflet, in minte, iti zdruncina tot corpul si apoi ramane acolo, vesnic. Un „da”, de atata a fost nevoie sa accept doua mari provocari in viata mea personala si profesionala si despre care sa imi dau seama mai tarziu ca aveau sa fie unele dintre cele mai bune alegeri. Vorbesc atat de prima mea participare la Triathlon Challenge Mamaia, in 2011, dar si despre propunerea venita de la Bogdan Antohe, colegul de smartatletic, de a face parte din familia (echipa) smartatletic.
Uneori, cautam acel moment oportun ca sa facem schimbari in viata, dar el se intampla atunci ne asteptam mai putin sau cand suntem pregatiti sa il primim. Eu mi-am dorit, am vrut sa intru in acesta lume frumoasa a sportului, a miscarii, a vietii. Pana la urma despre asta e vorba: prin sport simti ca traiesti, simti ca iti poti depasi limitele, te intreci pe tine si ajungi fericit la linia de finish.
Alergarea este cea care ma tine treaza mereu, pur si simplu iubesc sa alerg! De aceea si proba pe care am ales-o atunci, in 2011 a fost alergarea. Aveam emotii, avea temeri si ma agitam ca un copil, dar totul a fost constructiv. Am terminat cei 5 km de la proba sprint, am trecut poarta de finish cu zambetul pe buze si mi-am imbratisat colegele de echipa din toata inima, ca atunci cand iti imbratisezi parintii dupa ce nu i-ai vazut un an intreg.
Am povestit mult despre experienta participarii la Triathlon Challenge, cu prietenii, cu surorile, chiar si cu cei mai putin cunoscuti mie. De atunci am inceput sa promovez beneficiile unei vieti sportive s continui sa o fac si acum. Imi aduc aminte cate intrebari i-am pus lui Bogdan inainte sa se dea startul si cum mi-a raspuns la toate, fara pic de ezitare, iar eu imi ziceam in sinea mea ca nu as fi putut retine atatea detalii. Dar…am ajuns de partea cealalta, in cea de oganizator Triathlon Challenge Mamaia 2013 si pot sa spun, ca si Vlad Stoica, ca este un vis devenit realitate. Multa munca in spate, daruire, agitatie, energie, deadline-uri, schimbari neprevazute, dar satisfactia la final de eveniment…de nepretuit. A fost asa cum ne-am dorit sa fie: spectacol in aer liber, competitivitate, relaxare…suprinzator!
Cand esti participant, savurezi din toate incheieturile cursa, cand esti organizator te implici trup si suflet pentru ca evenimentul sa se desfasoare asa cum a fost pus pe hartie. Sunt mandra ca am fost parte din cea de a V-a editie a celui mai mare concurs de triatlon din Europa de Est, sunt mandra ca impart acelasi birou cu o echipa minunata, prietenoasa si profesionista, de la care invat in fiecare zi si nu in ultimul rand simt cu adevarat ca acesta este drumul profesional pe care vreau sa il strabat.
Am urcat pe scena, dar nu ca sa primesc un premiu, ci de data aceasta ca sa dau premii. E poate unul dintre cele mai frumoase momente. Pe chipul celor care urca pe podium se citeste multumire, satisfactie, destindere, apreciere. Si nimic nu se termina aici pentru ca provocarea continua, atat pentru participanti, cat si pentru organizatori. Pentru mine, anul acesta este unul dintre cei mai buni pentru ca il traiesc cu intensitate, il savurez din plin si culeg tot ceea ce ma ajuta sa devin un om mai bun, alaturi de oameni buni – cei din echipa smartatletic.
Privirea unui om batran
Exista priviri calde, priviri care iti transmit bucurie si zambete, priviri care te cheama. Exista priviri melancolice, priviri care nu spun nimic sau priviri care indeparteaza.
Aceasta este privirea unui om batran care nu mai asteapta nimic.
Franturi din viata la tara.
Am patruns in lumea linistita si frumoasa pe care ne-o ofera natura si viata traita intr-un ritm simplu. Imaginile descriu o zi din viata de la tara, care incepe dimineata devreme si se termina tarziu in noapte. E viata veche si totodata noua pe care o privim in mod individual si ii dam o semnificatie aparte prin trairile pe care le avem. E curgerea lenta a timpului intr-un sat care se afla la doar 1 km distanta de Dunarea Veche, un sat de lipoveni.
Frumusetea cruda te intampina imediat ce cobori in gradina din spatele casei si te cuprinde instantaneu dorinta de a simti iarba verde si roua diminetii sub picioare.
Oamenii de aici pastreaza acea simplitate care ii diferentiaza de restul si au intelepciunea vietii. Ti-e drag sa asculti povestile pe care le torc la lumina soarelui.
E un spatiu in care e o libertate pe care ti-o permiti. Un loc in care nimeni nu se grabeste, ci doar un loc in care toti isi traiesc timpul pentru ca acesta are rabdare cu ei. Niciun zgomot nepoftit nu perturba linistea de acasa si declar ferm ca e cel mai potrivit loc unde poti asculta tacerea. Totul este atat de real incat te sperie, dar nu vrei nici in ruptul capului sa te desparti de acele meleaguri.
Revenind in oras, am simtit ca revin intr-o lume care parca nu-mi mai apartine si ma debusoleaza. Cu toate acestea, atmosfera de acasa mi-a umplut sufletul cu bucurie si a strans in mine energia cu care sa imi continui drumul.
Aer de primavara.
Cum altfel sa inceapa o zi de primavara adevarata daca nu cu zambete si foto care sa si demonstreze spusele mele. Soarele care s-a aratat ieri a constituit un prilej foarte bun de a petrece ziua de duminica in parcul de care ma despartea doar o trecere de pietoni. Mare plimbareata cum sunt, mi-am pus aparatul in maini, am convins-o din priviri pe sora mai mica sa ma insoteasca iar in imaginile ce vin o sa vedeti ce a iesit.
Bucuria vine din lucruri marunte… iar noi am savurat-o din plin privind, zambind si simtind. 🙂
Si cum lucrurile frumoase se ascund la un pas distanta, am dat peste pufuletele simpatic de mai jos care s-a dovedit a fi un iepuras cu totul aparte. 😛
In locul special amenajat pentru pasionatii de sporturi provocatoare, am asistat la un spectacol live delicios. Va spun: aici mi-am luat doza de optimism pentru o saptamana intreaga. 😀
Un parc, un lac, un soare si cerul la apus au fost ingredientele unei zile de primavara superbe!
Nu e pentru cine se pregateste, ci pentru cine se nimereste.
Bine, voi ati putea spune ca este o vorba veche. Eu va spun ca am aflat-o de curand pentru ca am fost intr-o situatie in care s-a potrivit perfect. Si nu, nu am fost persoana care s-a nimerit, ci am interpretat rolul real al celei care s-a pregatit. Ne doare si suntem dezamagiti cand ceea ce ne dorim nu se finalizeaza asa cum ne asteptam. Ne pregatim, ne agitam si cladim planuri ca, la final, sa ne dam seama ca povestea pe care o scriam in aceasta perioada se potriveste altcuiva.
Am investit pasiune, rabdare, seri de bucurie si munca, am sperat in tot acest timp ca rezultatul va fi unul incununat cu succes. Stiti, s-a intamplat ca tot efortul depus si toata energia centrata in realizarea visului sa isi gaseasca un final fericit, doar ca evenimentele exterioare patrund atat de tare in schema creionata si sterg urmele minei incat, la final, suntem pusi in fata renuntarii…e un moment la care, cu siguranta, nimeni nu ar vrea sa ajunga.
Nu ii lasati pe ceilalti sa va opreasca din a va dezvolta, nu va inchideti in lumea care va dezorienteaza si nu cedati la orice mic esec. Dimpotriva, gasiti-va energia de a merge mai departe si investiti in voi…aceasta e o motivatie foarte puternica de a construi un munte de cunostinte si de a evolua. Vom intalni si oameni care ne vor bloca in cresterea noastra sau vom ajunge sa ne simtim mediocri datorita indiferentei celor din jur. Doar pastrandu-ne mintea limpede o sa ne putem continua drumul.
Mereu lipseste ceva, mereu suntem in cautare. Este firesc acest lucru iar eu, probabil ca, nu o sa ma opresc niciodata din cautari.
Desi introducerea a fost scrisa cumva intr-o nota negativa, incheierea o fac adoptand o atitudine pozitiva si spunand ca am invatat un lucru foarte important din aceasta lectie si anume: ‘Nimic nu este intamplator!’ 🙂
Ganduri de dimineata.
Diminetile mele sunt magice si linistite in acelasi timp. Imi ofera darul de a vedea cum se joaca lumina din camera cu ochii mei somnorosi, trezindu-mi constiinta. In momentul acela nu mai exista teama sau nedumerire, e doar bucuria ca sunt mai aproape de adevar. Mintea leaga cuvinte tacute pe care le imprastie prin camera alba ca sa le aud doar eu. Lenes imi plimb un deget in formele inchipuite si descopar drumuri vechi in palma tanara unde indicatoarele sunt incrucisate in ultima vreme. Incerc sa imi aduc aminte despre cine m-a invatat cum sa imi scriu propria poveste. Candva voi reusi sa fac cutreier toate locurile pe care acum doar le proiectez mintal si le vizitez cu gandul, si imi mai doresc ca toate acele locuri sa lase semne in sufletul meu.
Pretuiesc diminetile asa cum pretuiesc prietenii buni pe care i-am intalnit pe peronul vietii.
Privirea mi se indreapta spre fereastra care face legatura intre lumea de aproape si cea de departe. In dimineata de azi a fost soare, un soare insistent care se incapatana sa patrunda in incapere ingnorand perdeaua de matase. Nu regasesc nici un chip cald in jur care sa imi zambeasca si pentru asta buzele mele schiteaza singure un zambet care vine din interiorul meu. Soptesc o rugaciune care sa ma apropie de acel lucru sfant pe care il mai pierd din cand in cand din cauza neputintei si a mandriei mele. Vreau sa lipesc de mine tot ce este bun, ca un copil din care izvoraste sinceritatea si care crede tot ce i se spune pentru ca asa intelege el lumea – ca o suma de energii bune.
Acum respir bucurie!
Fotografie, viata si frumos 