Posts Tagged ‘pasiune’
Magnoliile mele pe instagram
Martie a fost despre minunile primaverii, despre alergare si…magnolii. Da, superbele magnolii! Din pasiunea asta a mea pentru ele, am incarcat frumos pagina de instagram cu multa culoare si armonie. Nu voi inceta sa le ador!
Un vis, o echipa, o pasiune
Nu m-am gandit niciodata sa devin director de imagine, nici nu am visat la asta vreodata, desi suna foarte atragator.
In schimb, am visat sa lucrez cu o echipa profesionista, pasionata si dedicata. Una in care sa existe radacini bune si unde sa pot creste sanatos si fara teama ca la primul vant mai puternic o sa ma zdruncin si o sa cad.
Si am gasit-o!
Crestem impreuna in fiecare zi, iar asta ne face sa fim increzatori ca ne putem indeplini misiunea pe care ne-am ales-o sau ne-a fost incredintata pentru ca o putem duce la bun sfarsit.
Mi-am dorit sa fac ceea de imi place cel mai mult fara sa tin cont de cat de multa satisfactie financiara imi ofera sau cat timp imi ocupa.
Si asta fac acum!
Am descoperit ca sportul este cel mai frumos si mai curat mijloc de a-ti petrece timpul si din care poti face o adevarata pasiune. Sa il practici este o placere, dar sa il promovezi si sa ii dai si mai multa valoare lucrand cate putin in fiecare zi la asta este ceva care implineste.
Am ajuns sa il respect tot mai mult si sa ii respect si apreciez pe cei care il practica. Este energie pura!
Cred cu tarie ca sportul uneste oamenii, leaga cele mai frumoase prietenii si emana pozitivism. Si nici nu ar trebui sa fie altfel!
Cuvinte despre placerea de a alerga
Alerg pentru ca…ma simt mai energica, ma eliberez de ganduri, ma simt mai fericita, ma ajuta sa invat sa devin o persoana mai organizata si sa cred ca atunci cand zic ca pot, chiar pot! Alerg de placere, alerg pentru ca miscarea ma face sa fiu mai creativa, alerg pentru ca imi place la nebunie competitia cu mine insumi!
Au trecut cateva luni deja de cand imi tot promit ca o sa scriu despre alergat, miscare, optimism, endorfine, temeri, fericire…despre starea de spirit de dupa o sesiune de jogging. Abia dupa o experienta cu adevarat miscatoare pot, in sfarsit, sa povestesc cu mult entuziasm despre acest subiect.
La propunerea unor prieteni, am acceptat sa ma aventurez si sa imi descopar limitele pe o distanta de 10 km, in jurul lacului Sfanta Ana. Urcat, mult urcat – ca nu mai aveam putere nici sa respir, apoi alergat prin padure, frunze uscate, pietre, crengi si tot ce mai gazduieste pamantul de munte, coborari bruste si apoi iar urcari, incurajari si la final o medalie. Toate acestea la pachet cu emotii, transpiratie si cu gandul ca dupa un astfel de exercitiu ori o sa imi doresc sa alerg tot mai mult, ori o sa incerc sa ma potolesc. Am ales sa continui aceasta minunata cursa si, cand am timp, ii incurajez si pe ceilalti sa vada drumul placut al acestei curse.
Sa stiti ca miscarea creeaza dependenta si asta se intampla intr-un mod foarte natural. De indata ce i-ai aflat beneficiile, devine drog pentru creier.
Undeva mai sus am adus vorba despre temeri si fericire. Ei bine, pe cand citeam cu o mare pofta cartea ‘Born to run’ a lui Christopher McDougall am dat de un paragraf legat de aceste doua sentimente pe care le traiam si eu cand ieseam seara la alergat: ”E ceva profund uman in modul in care alergarea uneste doua dintre sentimentele noastre primare: frica si placerea. Alergam cand ne este frica, alergam cand suntem fericiti, fugim departe de problemele noastre si fugim dupa cateva momente de fericire. Iar atunci cand lucrurile merg cel mai prost, alergam cel mai mult.” Cand in viata mea s-au strecurat momente pe care nu le doream in mod special, cautam sa le gasesc o rezolvare. Si, ghici cum le faceam fata? Da, alergam! Si traiam cand frica, cand fericirea.
Pana nu incepi sa te provoci, nu iti dai seama de cat de capabil esti sa duci lucrurile la bun sfarsit! Si atunci cand crezi ca o sa reusesti sa indeplinesti ceea ce construiesti in minte, chiar asa o sa fie!
Cum m-am indragostit de Bulgaria
In primul rand declar ca sunt un om care are o sticla plina cu prejudecati si am credinte peste care imi este greu sa trec. Abia dupa ce traiesc o experienta care sa arate contrariul imi schimb si eu modul ‘primitiv’ de a vedea unele lucruri. Asa mi s-a intamplat si cu vecina noastra tara Bulgaria despre care aveam o imagine nu tocmai optimista si pe care obisnuiam sa o scot de pe lista mea cu locuri de vazut intr-o viata de om pe Pamant. 🙂 Acolo m-am indragostit de campurile imense si colorate, de dealurile libere si necunoscute noua, de cerul cand albastru si prietenos, cand acoperit de nori si nastrusnic, de povestile auzite, de oamenii calzi care au o liniste buna in ei si asta in ciuda faptului ca traiul in satucul in care am fost nu este tocmai usor, de marea si gradina de la Balchik, de verdele crud de pretutindeni.
Pana sa ajung sa vad locuri si sa cunosc oameni, am facut o pasiune in a admira macii pe care ii intalneam in drum…sunt foarte multi maci pe marginea drumului, pe camp si in lanurile de grau si parca imi stau in fata ochilor si acum. Sa stiti ca lucrurile mici si frumoase de care ma bucur in exces se datoreaza firii mele copilaroase de care nu ma ascund nici in ruptul capului. 🙂
Eu sunt o mare iubitoare a momentelor. Eu traiesc momente. Asa a fost si calatoria mea prin Bulgaria. Cele mai bune momente se intampla pe neasteptate, cand nu planifici nimic. De altfel, de la o vreme am renuntat sa ma gandesc la ce are sa fie mai tarziu si asta pentru a trai ce este in prezent. Am lasat timpul in urma si m-am aruncat in poveste…
Drumul spre Balchik a fost lin si cu privelisti incantatoare, apoi a urmat marea turcoaz si muntii din jur. Uneori simteam ca m-am intors in timp, mai ales cand am vizitat Gradina Reginei Maria, alteori ma gaseam intr-un cadru prea modern. Locul asta e un amestec intre cald si rece, intre salbatic si domestic. Intr-un colt gaseam multa liniste, in altul agitatie. Nu am stat prea mult in zona, dar a fost suficient cat sa imi doresc sa revin acolo pentru o perioada mai lunga.
Si ce mi-a mai placut in Bulgaria, priviti aici:
Ciresele astea au fost culese dintr-un ciresc batran care m-a lasat sa imi aduc aminte de anii neastamparati ai copilariei in care dadeam tarcoale ciresului din gradina vecinei. 🙂 Farfuria s-a golit imediat si acum a ramas doar amintirea!
Inspiratia anotimpului
Am in gand sa fac o serie de fotografii care sa arate cat de mult ne trezeste simturile acest anotimp. Imaginile adunate mai jos sunt cele care dau frau liber inspiratiei si pasiunii pentru fotografie si detalii. Atat pentru moment! 🙂
Nu e pentru cine se pregateste, ci pentru cine se nimereste.
Bine, voi ati putea spune ca este o vorba veche. Eu va spun ca am aflat-o de curand pentru ca am fost intr-o situatie in care s-a potrivit perfect. Si nu, nu am fost persoana care s-a nimerit, ci am interpretat rolul real al celei care s-a pregatit. Ne doare si suntem dezamagiti cand ceea ce ne dorim nu se finalizeaza asa cum ne asteptam. Ne pregatim, ne agitam si cladim planuri ca, la final, sa ne dam seama ca povestea pe care o scriam in aceasta perioada se potriveste altcuiva.
Am investit pasiune, rabdare, seri de bucurie si munca, am sperat in tot acest timp ca rezultatul va fi unul incununat cu succes. Stiti, s-a intamplat ca tot efortul depus si toata energia centrata in realizarea visului sa isi gaseasca un final fericit, doar ca evenimentele exterioare patrund atat de tare in schema creionata si sterg urmele minei incat, la final, suntem pusi in fata renuntarii…e un moment la care, cu siguranta, nimeni nu ar vrea sa ajunga.
Nu ii lasati pe ceilalti sa va opreasca din a va dezvolta, nu va inchideti in lumea care va dezorienteaza si nu cedati la orice mic esec. Dimpotriva, gasiti-va energia de a merge mai departe si investiti in voi…aceasta e o motivatie foarte puternica de a construi un munte de cunostinte si de a evolua. Vom intalni si oameni care ne vor bloca in cresterea noastra sau vom ajunge sa ne simtim mediocri datorita indiferentei celor din jur. Doar pastrandu-ne mintea limpede o sa ne putem continua drumul.
Mereu lipseste ceva, mereu suntem in cautare. Este firesc acest lucru iar eu, probabil ca, nu o sa ma opresc niciodata din cautari.
Desi introducerea a fost scrisa cumva intr-o nota negativa, incheierea o fac adoptand o atitudine pozitiva si spunand ca am invatat un lucru foarte important din aceasta lectie si anume: ‘Nimic nu este intamplator!’ 🙂
Jocuri de lumina.
Bine, recunosc, incepe sa imi placa atat de tare sa ma joc incat am mai facut o nebunie si am surprins exact ce imi doream. Acele pete de lumina care se vad pe fundal, pe numele lor bokeh, dau fotografiilor o valoare aparte incat imi este greu sa le ignor.
Joaca mea se transforma in pasiune…
PS. Conversii din imagini m-au ajutat sa imi duc la capat ideea. Nu sunt de vanzare. :))
Fotografie, viata si frumos 