Posts Tagged ‘oameni’
Bucatica de fericire
Va marturisesc ca nu mi-au stat locului gandul si inima pana nu s-a invrednicit mana mea a scrie ceea ce ele dictau. Asa s-a nascut aceasta bucatica de fericire care s-a trait din toate incheieturile acasa, la Carcaliu.
Miros de liliac in toata curtea, soare si nori pufosi cum rar am mai vazut, muuult verde crud, pomi infloriti, petale de flori de pomi infloriti pe pamant si ninsoare de petale albe si rozalii la bataia cea mai usoara a vantului, Dunarea, familia si oamenii dragi. Nu am putut cere mai mult atunci, le aveam pe toate as spune. In afara de tata…
PS. Pozele sunt facute cu HTC One Max. Aparatul foto a stat deoparte de data asta.
Before and after – greek cuisine
Nu stiu daca v-am spus sau nu, dar grecii sunt oameni ospitalieri si primitori, mai ales cei care locuiesc pe insule. Nu ne-a fost greu sa ne imprietenim cu cei de la cafeneau unde luam micul dejun, cu chelnerii de la tavernele pe unde luam pranzul sau cina, dar si cu proprietara vilei unde am stat in Agios Prokopios, Naxos. Si cand cei din jur sunt asa draguti, parca si vacanta petrecuta pe insula pare mai plina de savoare, culoare si voie buna…
Dor de duca…
Stiti, mie imi plac povestile la nebunie. Si imi mai place sa traiesc frumos, inconjurata de natura si de oameni simpli. Acum nu e o poveste cu oameni, ci una despre dorul meu de departare. Pentru ca tot spectacolul vietii se petrece la o distanta considerabila de lumea agitata, de confuzii, de senzatia de captivitate si de zidurile prea inalte din jurul nostru. E vorba de acel dor de duca…
Cum m-am indragostit de Bulgaria
In primul rand declar ca sunt un om care are o sticla plina cu prejudecati si am credinte peste care imi este greu sa trec. Abia dupa ce traiesc o experienta care sa arate contrariul imi schimb si eu modul ‘primitiv’ de a vedea unele lucruri. Asa mi s-a intamplat si cu vecina noastra tara Bulgaria despre care aveam o imagine nu tocmai optimista si pe care obisnuiam sa o scot de pe lista mea cu locuri de vazut intr-o viata de om pe Pamant. 🙂 Acolo m-am indragostit de campurile imense si colorate, de dealurile libere si necunoscute noua, de cerul cand albastru si prietenos, cand acoperit de nori si nastrusnic, de povestile auzite, de oamenii calzi care au o liniste buna in ei si asta in ciuda faptului ca traiul in satucul in care am fost nu este tocmai usor, de marea si gradina de la Balchik, de verdele crud de pretutindeni.
Pana sa ajung sa vad locuri si sa cunosc oameni, am facut o pasiune in a admira macii pe care ii intalneam in drum…sunt foarte multi maci pe marginea drumului, pe camp si in lanurile de grau si parca imi stau in fata ochilor si acum. Sa stiti ca lucrurile mici si frumoase de care ma bucur in exces se datoreaza firii mele copilaroase de care nu ma ascund nici in ruptul capului. 🙂
Eu sunt o mare iubitoare a momentelor. Eu traiesc momente. Asa a fost si calatoria mea prin Bulgaria. Cele mai bune momente se intampla pe neasteptate, cand nu planifici nimic. De altfel, de la o vreme am renuntat sa ma gandesc la ce are sa fie mai tarziu si asta pentru a trai ce este in prezent. Am lasat timpul in urma si m-am aruncat in poveste…
Drumul spre Balchik a fost lin si cu privelisti incantatoare, apoi a urmat marea turcoaz si muntii din jur. Uneori simteam ca m-am intors in timp, mai ales cand am vizitat Gradina Reginei Maria, alteori ma gaseam intr-un cadru prea modern. Locul asta e un amestec intre cald si rece, intre salbatic si domestic. Intr-un colt gaseam multa liniste, in altul agitatie. Nu am stat prea mult in zona, dar a fost suficient cat sa imi doresc sa revin acolo pentru o perioada mai lunga.
Si ce mi-a mai placut in Bulgaria, priviti aici:
Ciresele astea au fost culese dintr-un ciresc batran care m-a lasat sa imi aduc aminte de anii neastamparati ai copilariei in care dadeam tarcoale ciresului din gradina vecinei. 🙂 Farfuria s-a golit imediat si acum a ramas doar amintirea!
Vreau sa traiesc o poveste frumoasa.
Sunt inca in pijama si ma uit la niste scene dintr-un film si ma cuprinde o emotie ciudata. Dupa calendar e prima zi de iarna insa dupa vremea de afara as zice ca e o toamna tarzie. Ador povestile frumoase, mai ales cele spuse in luna decembrie, nu ma intrebati de ce tocmai aceasta luna…poate pentru ca imi aminteste de anii copilariei si de familia intregita sau pentru ca e o luna magica, o sa va spun cand o sa ajung sa cunosc si eu adevaratul motiv (desi mi-as dori sa fie in continuare un mister).
As scrie, as scrie mult sau as asculta ploaia la nesfarsit sau as vrea sa ninga, sa ninga tare si cu fulgi mari care sa imi incalzeasca sufletul. Eu iubesc, iubesc si ceea ce nu pot avea iar in luna asta vreau sa traiesc o poveste frumoasa care sa ma faca sa zambesc mai mult si sa simt bucuria. Vreau altceva: o lume mai buna, un om drag langa mine in bratele caruia sa adorm si la fel sa ma si trezesc, vreau inapoi acele zile pline de liniste si senin si mai vreau sa vad lumea intreaga, sa imi iau intr-o zi la revedere de la patul meu de acasa si sa cunosc o alta viata. Pana atunci gasesc fericirea in interiorul meu, este cea mai sincera fericire pe care un om o poate cunoaste. Iubesc oamenii si ah, ce virtute este sa poti iubi oamenii!
Imi raman rabdarea, speranta si credinta ca se va petrece ceea ce imi doresc la timpul potrivit si atunci toate imi vor parea ca si cum asa trebuia sa se intample. Eu pretuiesc drumul pana la ele si invat din fiecare exeperienta pe care o traiesc. Dar cum sa-mi doresc ceea ce n-am cunoscut?
Fotografie, viata si frumos 