Cum m-am indragostit de Bulgaria

In primul rand declar ca sunt un om care are o sticla plina cu prejudecati si am credinte peste care imi este greu sa trec. Abia dupa ce traiesc o experienta care sa arate contrariul imi schimb si eu modul ‘primitiv’ de a vedea unele lucruri. Asa mi s-a intamplat si cu vecina noastra tara Bulgaria despre care aveam o imagine nu tocmai optimista si pe care obisnuiam sa o scot de pe lista mea cu locuri de vazut intr-o viata de om pe Pamant. 🙂 Acolo m-am indragostit de campurile imense si colorate, de dealurile libere si necunoscute noua, de cerul cand albastru si prietenos, cand acoperit de nori si nastrusnic, de povestile auzite, de oamenii calzi care au o liniste buna in ei si asta in ciuda faptului ca traiul in satucul in care am fost nu este tocmai usor, de marea si gradina de la Balchik, de verdele crud de pretutindeni.

Pana sa ajung sa vad locuri si sa cunosc oameni, am facut o pasiune in a admira macii pe care ii intalneam in drum…sunt foarte multi maci pe marginea drumului, pe camp si in lanurile de grau si parca imi stau in fata ochilor si acum. Sa stiti ca lucrurile mici si frumoase de care ma bucur in exces se datoreaza firii mele copilaroase de care nu ma ascund nici in ruptul capului. 🙂

Eu sunt o mare iubitoare a momentelor. Eu traiesc momente. Asa a fost si calatoria mea prin Bulgaria. Cele mai bune momente se intampla pe neasteptate, cand nu planifici nimic. De altfel, de la o vreme am renuntat sa ma gandesc la ce are sa fie mai tarziu si asta pentru a trai ce este in prezent. Am lasat timpul in urma si m-am aruncat in poveste…

Drumul spre Balchik a fost lin si cu privelisti incantatoare, apoi a urmat marea turcoaz si muntii din jur. Uneori simteam ca m-am intors in timp, mai ales cand am vizitat Gradina Reginei Maria, alteori ma gaseam intr-un cadru prea modern. Locul asta e un amestec intre cald si rece, intre salbatic si domestic. Intr-un colt gaseam multa liniste, in altul agitatie. Nu am stat prea mult in zona, dar a fost suficient cat sa imi doresc sa revin acolo pentru o perioada mai lunga.

Si ce mi-a mai placut in Bulgaria, priviti aici:

Ciresele astea au fost culese dintr-un ciresc batran care m-a lasat sa imi aduc aminte de anii neastamparati ai copilariei in care dadeam tarcoale ciresului din gradina vecinei. 🙂 Farfuria s-a golit imediat si acum a ramas doar amintirea!

Chipul batranei care m-a invatat ce este credinta

Oamenii intelepti nu vor inceta niciodata sa spuna povesti folositoare, iar cei care stiu sa asculte nu se vor satura aproape niciodata sa ii auda vorbind.

Franturi din viata la tara.

Am patruns in lumea linistita si frumoasa pe care ne-o ofera natura si viata traita intr-un ritm simplu. Imaginile descriu o zi din viata de la tara, care incepe dimineata devreme si se termina tarziu in noapte. E viata veche si totodata noua pe care o privim in mod individual si ii dam o semnificatie aparte prin trairile pe care le avem. E curgerea lenta a timpului intr-un sat care  se afla la doar 1 km distanta de Dunarea Veche, un sat de lipoveni.

Frumusetea  cruda te intampina imediat  ce cobori in gradina din spatele casei si te cuprinde instantaneu dorinta de a simti iarba verde si roua diminetii sub picioare.

Oamenii de aici pastreaza acea simplitate care ii diferentiaza de restul si au intelepciunea vietii. Ti-e drag sa asculti povestile pe care le torc la lumina soarelui.

E un spatiu in care e o libertate pe care ti-o permiti. Un loc in care nimeni nu se grabeste, ci doar un loc in care toti isi traiesc timpul pentru ca acesta are rabdare cu ei. Niciun zgomot nepoftit nu perturba linistea de acasa si declar ferm ca e cel mai potrivit loc unde poti asculta tacerea. Totul este atat de real incat te sperie, dar nu vrei nici in ruptul capului sa te desparti de acele meleaguri.

Revenind in oras, am simtit ca revin intr-o lume care parca nu-mi mai apartine si ma debusoleaza. Cu toate acestea, atmosfera de acasa mi-a umplut sufletul cu bucurie si a strans in mine energia cu care sa imi continui drumul.

Drumul spre casa e pavat cu bucurie

Cand ma gandesc la acasa, imi revin in minte toate momentele in care am construit o parte din mine si tocmai de aceea plec sa imi aduc aminte cum am copilarit in locul pe care nu o sa-l uit niciodata, plec sa revad si sa regasesc urmele pasilor pe care le-am lasat inainte sa parasesc locurile dragi pentru o perioada mai lunga de timp.

Plec sa ascult povesti de demult spuse de batranii de acasa…sa imi potolesc dorul de familie si dorul de serile in care spuneam vrute si nevrute doar pentru a ne bucura de o atmosfera placuta invelita in zambete.

Plec sa ascult linistea de acasa…sa imi eliberez inima de dorinte care au inlantuit-o de ceva timp…sa respir parfum de sarbatoare si miros de iarba verde.

Plec sa redau sufletului o libertate pe care intr-o lume agitata si haotica nu i-o pot oferi…sa intampin o sarbatoare veche in mijlocul oamenilor vechi si noi care mai pastreaza valorile si credintele mostenite de la cei de dinaintea lor. O sa dau frau liber gandurilor bune si o sa deschid poarta spre un inceput pe care il merit.

Un altfel de portret al voluntarului.

Voluntariarul…e ca o poveste ce trebuie neaparat scrisa de fiecare dintre noi. Sunt sigura ca, macar o data in viata voastra de pamanteni, ati intreprins o actiune de voluntariat, de orice fel ar fi ea.

Eu am inceput sa scriu aceasta poveste acum 3 ani, desi in mintea mea ea se legase inca din anii de liceu, cand voluntariatul era privit cu scepticism de majoritate si parea cumva o nebunie sa lucrezi “pe gratis’’, fara a primi ceva in schimb. Am continuat sa pastrez in mine o pofta vie de a ma implica si abia la sfarsitul facultatii s-a ivit ocazia sa-mi fie indeplinita vechea dorinta.

E uimitor sa descoperi cate lucruri noi inveti implicandu-te si participind la cladirea unui univers mai bun alaturi de oameni care iti seamana prin ceea ce fac. Apoi, te descoperi pe tine si iti dai seama ca ai o mare de abilitati si calitati pe care nu le-ai valorificat inca si care erau intr-o stare latenta.

Voluntarul este un fel de arhitect ‘amator’ care lucreaza pentru crearea unei lumi mai frumoase si mai colorate. Da, o lume mai colorata. Intr-un mediu in care culorile incep sa isi piarda din stralucire si intensitate, el gaseste si aduce in prim plan acele elemente care sa intretina cat de cat liniile esentiale din tablou. Este persoana care se adapteaza relativ usor la un mediu nou, la o situatie neprevazuta sau o realitate care, initial, parea dificila. Poate deveni un foarte bun ascultator si are rabdare sa duca la capat un proiect pe care l-a initiat.

Nu ii judeca pe ceilalti si nu condamna, nu este indiferent. Realitatea lui este una in care patrund posibilitatile. Permanent cauta sa se afle pe linia optimismului pentru ca este ambasador  al schimbarii si credintei de mai bine. Stie sa isi traiasca viata intr-un mod frumos si care ii aduce multumire si implinire sufleteasca, ca doar interiorul fiecarei fiinte ascunde trairi si dorinte care se reflecta in actiunile pe care le desfasoara. Simplitatea cu care pune lucrurile in miscare este aproape molipsitoare iar cuvantul ‘complicat’ este total exclus din vocabularul lui.

Voluntarii sunt adunatorii de experiente si povesti care ii implinesc sufleteste. Da, voluntariatul inseamna si libertate, o libertate pe care altii nu o inteleg. E ceva care se face din placere, vine din interior si de cele mai multe ori creeaza dependenta. Te provoaca si te face sa iti doresti sa ajuti tot mai mult. In fapt, aceasta este cea mai buna cale de a te schimba, caci intai trebuie sa faci tu o schimbare si abia apoi sa ai pretentia ca si ceilalti sa faca un pas mai lung in aceasta directie.

Ei mai sunt si acei oameni speciali care schimba mentalitati, care au puterea de a crede ca prin ceea ce intreprind sunt un exemplu demn de urmat. Ei ofera tot, fara a avea pretentia de a primi ceva inapoi. Sunt multumiti de faptul ca au putut sa ajute, ca ideile si propunerile lor au fost auzite de cine trebuie si apoi si-au gasit finalitatea in practica. Tocmai pentru ca isi doresc schimbarea, ei reusesc sa o intreprinda in comunitatea in care isi desfasoara activitatea.

In munca de voluntar nu esti constrans de nimic, nu e cazul sa faci compromisuri – nici nu se admite asa ceva in acest camp. Aici ai puterea sa crezi ca orice se poate si imposibilul e indepartat. Uneori devine nebunie curata, mai ales cand ti se inradacineaza in minte dorinta de a pleca in Africa, spre exemplu, sau de a aplica la un program prin Serviciul de Voluntariat European.

Sunt multe de povestit insa eu ma opresc aici pentru a va las pe voi sa scrieti pagini noi si experiente pe care sa la impartasiti cu ceilalti. 🙂

Azi vorbesc in imagini.

Cred ca m-am prins care sunt cele mai bune momente ale zilei pentru a face fotografii – dimineata si seara. 🙂 M-am trezit destul de devreme azi dat fiind faptul ca in ultima perioada am constientizat ca diminetile sunt de nepretuit. N-am lenevit prea mult in pat pentru ca imi faceau cu ochiul soarele de afara si cerul senin. Parcul m-a intampinat cu o atmosfera de primavara si imagini prietenoase.

Am pus aici ce mi-a placut mai mult si ce am considerat ca mi-a reusit:

Nota: Fotografiile nu sunt deloc prelucrate. Pastrez tot ce este natural. 😛

Vreau sa traiesc o poveste frumoasa.

Sunt inca in pijama si ma uit la niste scene dintr-un film si ma cuprinde o emotie ciudata. Dupa calendar e prima zi de iarna insa dupa vremea de afara as zice ca e o toamna tarzie. Ador povestile frumoase, mai ales cele spuse in luna decembrie, nu ma intrebati de ce tocmai aceasta luna…poate pentru ca imi aminteste de anii copilariei si de familia intregita sau pentru ca e o luna magica, o sa va spun cand o sa ajung sa cunosc si eu adevaratul motiv (desi mi-as dori sa fie in continuare un mister).

As scrie, as scrie mult sau as asculta ploaia la nesfarsit sau as vrea sa ninga, sa ninga tare si cu fulgi mari care sa imi incalzeasca sufletul. Eu iubesc, iubesc si ceea ce nu pot avea iar in luna asta vreau sa traiesc o poveste frumoasa care sa ma faca sa zambesc mai mult si sa simt bucuria. Vreau altceva: o lume mai buna, un om drag langa mine in bratele caruia sa adorm si la fel sa ma si trezesc, vreau inapoi acele zile pline de liniste si senin si mai vreau sa vad lumea intreaga, sa imi iau intr-o zi la revedere de la patul meu de acasa si sa cunosc o alta viata. Pana atunci gasesc fericirea in interiorul meu, este cea mai sincera fericire pe care un om o poate cunoaste. Iubesc oamenii si ah, ce virtute este sa poti iubi oamenii!

Imi raman rabdarea, speranta si credinta ca se va petrece ceea ce imi doresc la timpul potrivit si atunci toate imi vor parea ca si cum asa trebuia sa se intample.  Eu pretuiesc drumul pana la ele si invat din fiecare exeperienta pe care o traiesc. Dar cum sa-mi doresc ceea ce n-am cunoscut?