La cules de maci la apus. Acasa.

Pot sa zic ca am avut un camp intreg cu maci doar pentru mine? 🙂

Probabil ca au trecut vreo 12 ani de la ultima sesiune de cules de maci la tara. Imi aduc aminte ca am strans atunci un brat intreg de maci si alte flori de camp si am repetat isprava si acum, in ultima vizita acasa, la Carcaliu. A fost minunat! Am prins un apus cum numai la tara se vede si se simte, dar si o lumina excelenta pentru fotografii.

Pastel de toamna

Sfarsitul primei luni de toamna s-a trait si simtit la tara. Printre flori, culori, multe culori si fotografie.

Triathlon Challenge Mamaia, 2 experiente ce trebuie povestite

Imi place sportul, dintotdeauna mi-a placut, dar probabil ca am fost prea lenesa sa il exploatez si sa il apreciez la adevarata lui valoare, pana cand…s-a agatat de mine pasiunea pentru el si de acum incolo nu mai vreau sa ii dau drumul. E asa, ceva care iti intra in suflet, in minte, iti zdruncina tot corpul si apoi ramane acolo, vesnic. Un „da”, de atata a fost nevoie sa accept doua mari provocari in viata mea personala si profesionala si despre care sa imi dau seama mai tarziu ca aveau sa fie unele dintre cele mai bune alegeri. Vorbesc atat de prima mea participare la Triathlon Challenge Mamaia, in 2011, dar si despre propunerea venita de la Bogdan Antohe, colegul de smartatletic, de a face parte din familia (echipa) smartatletic.

Uneori, cautam acel moment oportun ca sa facem schimbari in viata, dar el se intampla atunci ne asteptam mai putin sau cand suntem pregatiti sa il primim. Eu mi-am dorit, am vrut sa intru in acesta lume frumoasa a sportului, a miscarii, a vietii. Pana la urma despre asta e vorba: prin sport simti ca traiesti, simti ca iti poti depasi limitele, te intreci pe tine si ajungi fericit la linia de finish.

Alergarea este cea care ma tine treaza mereu, pur si simplu iubesc sa alerg! De aceea si proba pe care am ales-o atunci, in 2011 a fost alergarea. Aveam emotii, avea temeri si ma agitam ca un copil, dar totul a fost constructiv. Am terminat cei 5 km de la proba sprint, am trecut poarta de finish cu zambetul pe buze si mi-am imbratisat colegele de echipa din toata inima, ca atunci cand iti imbratisezi parintii dupa ce nu i-ai vazut un an intreg.

Am povestit mult despre experienta participarii la Triathlon Challenge, cu prietenii, cu surorile, chiar si cu cei mai putin cunoscuti mie. De atunci am inceput sa promovez beneficiile unei vieti sportive s continui sa o fac si acum. Imi aduc aminte cate intrebari i-am pus lui Bogdan inainte sa se dea startul si cum mi-a raspuns la toate, fara pic de ezitare, iar eu imi ziceam in sinea mea ca nu as fi putut retine atatea detalii. Dar…am ajuns de partea cealalta, in cea de oganizator Triathlon Challenge Mamaia 2013 si pot sa spun, ca si Vlad Stoica, ca este un vis devenit realitate. Multa munca in spate, daruire, agitatie, energie, deadline-uri, schimbari neprevazute, dar satisfactia la final de eveniment…de nepretuit. A fost asa cum ne-am dorit sa fie: spectacol in aer liber, competitivitate, relaxare…suprinzator!

Cand esti participant, savurezi din toate incheieturile cursa, cand esti organizator te implici trup si suflet pentru ca evenimentul sa se desfasoare asa cum a fost pus pe hartie. Sunt mandra ca am fost parte din cea de a V-a editie a celui mai mare concurs de triatlon din Europa de Est, sunt mandra ca impart acelasi birou cu o echipa minunata, prietenoasa si profesionista, de la care invat in fiecare zi si nu in ultimul rand simt cu adevarat ca acesta este drumul profesional pe care vreau sa il strabat.

Am urcat pe scena, dar nu ca sa primesc un premiu, ci de data aceasta ca sa dau premii. E poate unul dintre cele mai frumoase momente. Pe chipul celor care urca pe podium se citeste multumire, satisfactie, destindere, apreciere. Si nimic nu se termina aici pentru ca provocarea continua, atat pentru participanti, cat si pentru organizatori. Pentru mine, anul acesta este unul dintre cei mai buni pentru ca il traiesc cu intensitate, il savurez din plin si culeg tot ceea ce ma ajuta sa devin un om mai bun, alaturi de oameni buni – cei din echipa smartatletic.

Peisajele unei zile de primavara la tara

Zilele de primavara sunt aparte daca se traiesc la tara. Cand ajungi acasa pentru 1 zi ai vrea sa aduni cat mai multe momente frumoase care sa se transforme in sentimentul ca ai petrecut chiar cateva zile acolo. In aceasta singura zi cat am stat acolo, am avut parte din plin de imagini primavaratice, de intalniri cu prietenii, de povesti la o cafea buna tare bauta pe terasa plina cu flori, zambete cat cuprinde, o plimbare cu barca pe Dunare si multe alte momente stropite cu bucurie. Acel acasa este Carcaliu, de care voi vorbi ori de cate ori voi avea ocazia.

Cand nori, cand soare, cand vant…dar un cer superb! Admirati-l, va rog! 🙂

O idee despre schimbare

Stiti, mie imi plac foarte mult pinguinii. Chiar ii ador! Am avut ocazia sa ii privesc cum inoata si cum se plimba pe un aisberg improvizat intr-un acvariu din Genova, Italia. Sa tot fie vreo 9 ani de atunci. Sunt niste fiinte simpatice foc, foarte fidele si singurele pasari mereu imbracate in frac. Isi formeaza familii si traiesc impreuna iar daca se intampla ca unul din parteneri sa moara, celalalt ramane singur pana cand il ajunge sfarsitul, fara sa se mai imperecheze. Pentru prima data am vazut unul atunci cand am vizitat delfinariul din Constanta (pe cand eram prin clasa a 3-a) si tin minte ca am ramas fascinata de acel pui de pinguin care se plimba alene pe langa bazin, fara sa ii pese de cei care il priveau admirativ.

Poate va intrebati ce legatura are schimbarea cu introducerea mea legata de pinguini. De curand am citit o poveste despre ei si despre cum au decis sa adopte schimbarea si miscarea atunci cand s-au vazut in situatia de a lua niste decizii hotaratoare. Ah, deciziile acestea! Cu totii ne confruntam cu ele si chiar atunci cand spunem ca nu vrem sa alegem, e tot o forma de alegere.

Orice schimbare se datoreaza unor cauze, ea porneste de la ceva. Intai trebuie identificate sursele care au scos-o la lumina, apoi acestea sa fie analizate astfel ca la final sa fie gasita cea mai buna solutie dintre toate solutiile posibile. Aproape intotdeauna alegem schimbarea doar in momentul in care aceasta vine la pachet cu beneficii, dar tot de noi depinde sa gasim uneltele si modalitatile potrivite pentru a actiona.

Se spune ca schimbarea trebuie sa inceapa cu tine. De acord cu asta. Tu esti motorul care pune lucrurile in miscare si cel care traseaza directiile de urmat, dar mai cred ca trebuie sa ai langa tine si oamenii care sa te sustina si sa te urmeze. Ca de, schimbarea implica gandire, sentimente, experiente si toate acestea conduc, in final, la modificarea comportamentului. Adica, acceptarea schimbarii. „Cand toti cei implicati sunt de aceeasi parte a aisbergului in ceea ce priveste schimbarea, este uimitor ce se poate intampla, in ciuda conditiilor potrivnice.”

„Aisbergul nostru se topeste”, John Kotter, e o adevarata lectie despre cum sa iei decizii corecte, cum sa gasesti un echilibru in toata diversitatea care te inconjoara, cum sa gasesti oamenii cu care sa continui proiectele de pe hartie si cum sa comunici asa incat ceilalti sa te inteleaga si accepte noua viziune.

Realitatea ta e cea pe care tu ti-o construiesti. Ceilalti te pot influenta doar daca tu le permiti.

Cuvinte despre placerea de a alerga

Alerg pentru ca…ma simt mai energica, ma eliberez de ganduri, ma simt mai fericita, ma ajuta sa invat sa devin o persoana mai organizata si sa cred ca atunci cand zic ca pot, chiar pot! Alerg de placere, alerg pentru ca miscarea ma face sa fiu mai creativa, alerg pentru ca imi place la nebunie competitia cu mine insumi!

Au trecut cateva luni deja de cand imi tot promit ca o sa scriu despre alergat, miscare, optimism, endorfine, temeri, fericire…despre starea de spirit de dupa o sesiune de jogging. Abia dupa o experienta cu adevarat miscatoare pot, in sfarsit, sa povestesc cu mult entuziasm despre acest subiect.

La propunerea unor prieteni, am acceptat sa ma aventurez si sa imi descopar limitele pe o distanta de 10 km, in jurul lacului Sfanta Ana. Urcat, mult urcat – ca nu mai aveam putere nici sa respir, apoi alergat prin padure, frunze uscate, pietre, crengi si tot ce mai gazduieste pamantul de munte, coborari bruste si apoi iar urcari, incurajari si la final o medalie. Toate acestea la pachet cu emotii, transpiratie si cu gandul ca dupa un astfel de exercitiu ori o sa imi doresc sa alerg tot mai mult, ori o sa incerc sa ma potolesc. Am ales sa continui aceasta minunata cursa si, cand am timp, ii incurajez si pe ceilalti sa vada drumul placut al acestei curse.

Sa stiti ca miscarea creeaza dependenta si asta se intampla intr-un mod foarte natural. De indata ce i-ai aflat beneficiile, devine drog pentru creier.

Undeva mai sus am adus vorba despre temeri si fericire. Ei bine, pe cand citeam cu o mare pofta cartea ‘Born to run’ a lui Christopher McDougall am dat de un paragraf legat de aceste doua sentimente pe care le traiam si eu cand ieseam seara la alergat: ”E ceva profund uman in modul in care alergarea uneste doua dintre sentimentele noastre primare: frica si placerea. Alergam cand ne este frica, alergam cand suntem fericiti, fugim departe de problemele noastre si fugim dupa cateva momente de fericire. Iar atunci cand lucrurile merg cel mai prost, alergam cel mai mult.” Cand in viata mea s-au strecurat momente pe care nu le doream in mod special, cautam sa le  gasesc o rezolvare. Si, ghici cum le faceam fata? Da, alergam! Si traiam cand frica, cand fericirea.

Pana nu incepi sa te provoci, nu iti dai seama de cat de capabil esti sa duci lucrurile la bun sfarsit! Si atunci cand crezi ca o sa reusesti sa indeplinesti ceea ce construiesti in minte, chiar asa o sa fie!

Imagini dintr-o poveste de iarna

Munte si apoi campuri imense, dar nu pustii, acoperite de alb si deasupra carora pluteste linistea. Acolo pluteau ideile si posibilitatea cunoasterii de sine, dar nu m-am gandit sa strang in brate un copac, ci doar atingeam zapada si intipaream clipa in mine, ca mai apoi sa o traiesc ca si cum e prezent.

Cand simplitatea ascunde profunzime

Viata inseamna simplitate.

Asta am descoperit in ultima calatorie pe care am facut-o de curand. Sa te trezesti deodata in mijlocul unei lumi albe, unde este liniste deplina si ai timp sa iti descosi gandurile, traiesti sentimentul ca lumea se opreste pentru tine. Unii ar spune ca nu e nici un spectacol in imaginile de mai jos, eu as zice ca e un moment in care realizezi cat de mic esti in fata unei imensitati care te inconjoara.

Nu , nu e solitudine, e o prietenie absoluta cu natura!

Septembrie in munti

Toamna e despre culori, tacere, ascultare si iertare. Toamna e despre cer, nori, multi stropi de ploaie si viata. Mai este despre ganduri care nu se aud de ceilalti, ci doar de tine. E ca un vant usor care inchide o usa veche si deschide o alta noua.

Greierii se aud mai bine la firul ierbii iar mintea se umple cu sunete calde. Lumina buna se gaseste in sufletul meu si in interiorul tau. Sa calatoresc departe e mai aproape decat orice vis.

Cer de toamna la manastire

Cel mai frumos cer de toamna l-am vazut la munte, departe de nebunia orasului si aproape de mult verde. Cea mai buna lumina e acolo unde domneste soarele prietenos. Cei mai inalti copaci sunt in padurile necercetate inca, iar cea mai mare libertate o gasesti cand esti tu insuti si regasesti lumea inceputurilor.

Iubesc acel albastru care se lasa ascuns, pe alocuri, de nori tomnatici. Intre timp, am invatat sa nu mai caut ceva ce nu exista, ci sa ma bucur de ceea ce stiu ca este.