Fotografie, viata si frumos

Claudia Sofron blog

Posts Tagged ‘alergare

Magnoliile mele pe instagram

leave a comment »

Martie a fost despre minunile primaverii, despre alergare si…magnolii. Da, superbele magnolii! Din pasiunea asta a mea pentru ele, am incarcat frumos pagina de instagram cu multa culoare si armonie. Nu voi inceta sa le ador!

Spring poetry #lovespring #pinkmagnolia #energy #happyspring #love #nature #beauty #magnolia #magic #magicspring #blossom

A post shared by Claudia Sofron-Vasile (@claudiasofron) on

Romantic view ❤ #pinkmagnolia #magnolia #happyspring #happiness #love #simplicity #peaceful #energy

A post shared by Claudia Sofron-Vasile (@claudiasofron) on

Pure happiness and energy #whitemagnolia #happyspring #magnolias #love #whitespring #magicspring #magicmagnolia

A post shared by Claudia Sofron-Vasile (@claudiasofron) on

Special #magnolia #love #smile #springblossom #spring #blossom #magnolias #pinkmagnolia #happiness #happyspring

A post shared by Claudia Sofron-Vasile (@claudiasofron) on

O dimineata fara filtru #magnolia #pinkspring #love #pinkmagnolia #lovespring #wonder #simplicity #nofilter #beautiful

A post shared by Claudia Sofron-Vasile (@claudiasofron) on

I can only love it! #pinkspring #pinkmagnolia #joy #springtime #pink #magnolia #happyspring #happiness

A post shared by Claudia Sofron-Vasile (@claudiasofron) on

Simply spring! #magnolia #whitemagnolia #smile #happyspring #love #lovelife #simplicity #manastireapasarea

A post shared by Claudia Sofron-Vasile (@claudiasofron) on

This is how happiness looks like #magnolia #pinkmagnolia #whitemagnolia #happyspring #love #happiness #nature #harmony

A post shared by Claudia Sofron-Vasile (@claudiasofron) on

instagram magnolii

Anunțuri

Written by claudiasofron

Aprilie 1, 2016 at 10:47 am

Povestea primului meu duatlon. Campionatul National de Duatlon 2016

leave a comment »

claudia smartatletic 1

Cum am terminat eu primul duatlon sau mai degraba ce inseamna sa ai vointa si sa treci la urmatorul nivel…

Pentru mine, Campionatul National de Duatlon a fost o cursa frumoasa, pe care am trait-o din plin. Chiar m-am bucurat de fiecare kilometru pe care l-am parcurs in alergare si pe bicicleta si per total sunt multumita de cum au decurs lucrurile.

Din pacate, sunt genul de om care la final zice ca se putea mai bine, dar pentru ca a fost prima cursa de acest gen, nu am tras de mine, ci am privit totul mai mult ca o intrecere cu mine insumi. Nu zic ca nu mi-ar fi placut sa ma vad pe podium, insa toate vin la timpul lor.

Gandul de a face un duatlon era mai vechi, dar cu vreo trei saptamani inainte de competitie a inceput sa fie tot mai prezent si decizia de a participa am luat-o relativ rapid. I-am spus colegului meu, Vlad Stoica, ca vreau sa ma inscriu la campionat si am nevoie de ajutorul lui pentru a-mi face un program de antrenament personalizat. In 5 minute aveam deja planul pe hartie si in seara acelei zile am si iesit la prima alergare. Pe aceasta cale ii multumesc pentru sfaturile pretioase pe care mi le-a dat si pentru ca m-a sustinut in tot acest demers.

Timp de doua saptamani m-am tinut de program in proportie de 80%, iar in saptamana competitiei vremea nu a fost deloc prietenoasa si mi-a dat o buna parte din plan peste cap, dar asta nu m-a demotivat. Ba chiar m-am odihnit si m-am simtit super energica in ziua cea mare.

In aceasta perioada mi-am dat seama cat de important este antrenamentul facut corect si de valoarea acestuia. Cu fiecare alergare pe care o faceam ma simiteam mai sigura pe mine si imi dadeam seama ca POT. Alergam de drag si fara prea mare efort pentru ca mintea si corpul lucrau impreuna si se ascultau. Ieseam mai mult seara pentru ca dimineata nu prea ma simt confortabil sa alerg, dar in timpul liber mai incercam sa parcurg kilometri si dupa-amiaza sau pana in pranz.

Am trait luna martie mai placut ca niciodata – in miscare, voie buna si am simit cu adevarat primavara. E pur si simplu minunat sa alergi pe langa pomi infloriti, sa vezi cum e totul verde in jur si cata viata e langa tine, sa gandesti pozitiv si sa simti ca traiesti frumos!

Cu o zi inainte si chiar in ziua concursului ma cuprindeau emotiile, dar au fost unele super constructive. Cu entuziasm m-am asezat la start. Am alergat in ritmul meu pentru ca nu vroiam sa ma obosesc prea tare din prima si apoi sa imi fie greu sa respir si sa continui – ulterior am realizat ca nu era un efort nespus de mare sa alerg mai tare. Daca m-as fi organizat mai bine poate scoteam un timp mai bun aici. Dupa ce am ajuns in tranzitie am ramas un pic suprinsa de faptul ca multe dintre participantele care m-au intrecut la alergare erau inca in tranzit. Mi-am luat bicicleta si am pornit cat de repede am putut.

Mie nu imi place vantul, clar. De el m-am temut si de el am dat. La bicicleta nu am fost deloc prieteni. Ma uitam la roata si mi se parea ca mergeam relativ repede, dar cand ridicam privirea sa vad ce e in fata ma cuprindea o neputinta pentru ca aveam impresia ca stau pe loc.

Fain a fost cand m-am dat jos de pe bicicleta pentru ultima tura de alergare si nu mai stiam unde imi sunt picioarele…la un moment dat eram aproape sigura ca o sa cad, dar usor usor am inceput sa imi revin si am pornit pe traseu. Abia pe la jumatatea distantei mi-am intrat in ritm, dar era prea tarziu pentru ca se vedea deja si finish-ul. Alaturi de a mine a alergat si Sorin care a fost un sprijin moral enorm. La final am si sprintat un pic, tot datorita lui.

Multumesc tuturor celor care m-au incurajat in timpul cursei – si au fost ceva oameni frumosi pentru ca ii tot auzeam de pe margine cum strigau „Hai, Claudia!”, Bravo, Claudia!”, „Mai ai putin!”, dar si celor care nu au fost prezenti si despre care stiu sigur erau cu gandul la mine. Nu stiu pe ce loc am terminat pentru ca la ora la care scriu impresiile rezultatele nu au fost afisate inca 😀

Later edit: rezultatele arata ca sunt pe locul 18 la open feminin din 44 de fete, iar la categoria mea de varsta, respectiv 30-34 ani, sunt a cincea dintr-un total de 13 fete.

Aceasta a fost povestea primului meu duatlon. Sper sa am ocazia sa v-o spun si pe cea de a doua 😉

claudia smartatletic 2

claudia smartatletic 3

Mentiuni:

  • Multumesc sotului meu ca a fost alaturi de mine la primul duatlon si m-a surprins in timpul probei de bicicleta
  • Poza de la alergare tot de el e facuta
  • Moment total neasteptat: mi-a cazut lantul, dar sub adrenalina concursului am reusit sa il pun repede la loc

Written by claudiasofron

Martie 28, 2016 at 8:26 pm

Alergare de primavara

leave a comment »

Cand te trezesti dimineata cu multa voie buna in tine si chef de facut ceva care iti place, clar este un semn bun! Asa se intampla ca dupa cateva minute de stat pe ganduri daca sa ma mobilizez sau nu pentru o alergare matinala, ma imbrac rapid pana nu imi trece pofta de miscare si ies pe usa la 7.35. Directia: parc.

De muuult nu am mai indraznit sa ies la ora asta la o simpla alergare! Dar cand soarele iti zambeste si mintea e linistita, chemarea asta la alergare e foarte naturala. Parcul e inverzit, natura se oglindeste calm in apa, iar placerea cu care alergi nu are termen de comparatie. Prima alergare din aceasta primavara a fost de exceptie! Nu foarte lunga, dar nici scurta, ci cat sa ma trezeasca si sa deschida in mine dorinta de a relua sesiunile de antrenament.

parc dimineata

Ca intodeauna sunt placut surprinsa ca intalnesc multi pasionati de alergare pe traseu. E si normal sa fie asa pentru ca incepe sezonul. Desigur ca si iarna se alearga, dar cum eu ies mai rar in acea perioada imi pare ca si altii sunt mai lenesi 😀 La inceput de aprilie am un plan maret de pus in aplicare. Va urma…

Deh, era necesar si un selfie 😉

alergare

Written by claudiasofron

Martie 22, 2015 at 10:22 am

Cum am cucerit un munte. The Mountain Assault

with 2 comments

Imi este mai usor sa povestesc despre aventura The Mountain Assault dupa 2 saptamani si un pic de la cursa decat daca as face-o la o zi, doua sau trei de la terminarea ei. Spun asta pentru ca imediat ce am incheiat cu bine urcarea pana la cota 2000 de la Sinaia, destinatia finala, am trait mai multe stari deodata. Un amestec de bucurie, implinire, teama a navalit peste mine si cu greu m-am putut stapani. Despre ce o fi fost in mintea mea de m-am pornit la un asa traseu nu am realizat nici pana azi, dar cert este faptul ca m-a cucerit la nebunie o astfel de experienta.

Linistea din munti si momentele in care esti tu cu tine acolo, sus, sunt de-a dreptul mirifice. E o arta nu doar sa calatoresti, ci sa cuceresti chiar si un munte! Sa simti durerea si multumirea in acelasi timp intrece orice limita. Calatoria asta a fost si un test, unul mare pe care l-am trecut cu bine. In ultimele minute, cu vreo 200 de metri inainte de finish, eram pe punctul de a ceda. Insa inima imi spunea sa merg mai departe, chiar daca corpul era deja peste masura de epuizat. Am ajuns la Cabana Miorita aproape inghetata si tremurand, fara sa pot vorbi macar. Nu stiu daca a fost de emotie sau de la aerul rece care mi-a dat batai de cap spre final. Va recomand sa va aventurati in asa ceva doar daca sunteti bine echipati si cat de cat antrenati. Sa nu faceti cum am facut eu! Pare usor pentru cei obisnuiti cu astfel de curse si pentru cei care parcurg des trasee montane, insa pentru cei mai putini pregatiti e o mare realizare sa ajunga in varf 🙂

the mountain assault_ready for the race

Nu aveam planuita o astfel de urcare pe munte la ceas de seara. Ii spun urcare si nu alergare pentru ca in proportie de 85% din traseu am mers/urcat si abia un procent de 15% a fost alergare. Totul a venit asa, pe neasteptate, si nu am putut refuza o astfel de provocare, mai ales cand vorbim de urcat pe munte si mai ales ca era prima data cand puteam sa ating cota 2000. Initial am zis sa ii sustin pe colegii care participa si sa merg cu ei pe traseu, dar pana la urma m-am gasit la start alaturi de alti 100 de participanti.

the mountain assault_inainte de start

De la inceput ne-am stabilit ritmul, ca sa ne fie usor ulterior cand trebuia sa urcam foarte mult. Nu a fost nimic fortat, nu ne-am impus sa ajungem intr-un timp anume, ci doar am profitat din plin de atmosfera si de unicitatea momentului. Inainte de start ne-am asigurat ca avem frontale, haine de schimb, apa si rabdare 🙂 Dar am omis si multe elemente din pachet. Eu. Cum ar fi o pereche de pantofi sport cu crampoane sau macar „lanturi” de zapada. Eram incaltata cu Asics potrivite pentru un trail run, in nici un caz pentru urcare pe partia alunecoasa de la Sinaia. Bineinteles ca alunecam foarte tare si asta ma incetinea. Au fost momente cand ma duceam efectiv la vale si intram in panica.

the mountain assault_traseu

the mountain assault_on the road

the mountain assault

Privelistea din jur superba, atmosfera calma si o liniste in suflet placuta. Parca imi venea greu sa ma dezlipesc de peisajul ca ma inconjura. Am ajuns pana la cota 1400 fericiti. Aici am baut cel mai bun ceai posibil, ne-am tras sufletul, am aflat ca suntem ultimii pe traseu si am pornit spre 2000. Mai era putin pana acolo, insa drumul incepea sa devina din ce in ce mai greu, mai ales ca incepuse si un vant taios. Ma tot opream si ma uitam in spate, sa mai admir pentru cateva secunde frumusetea pe care o lasam in spate. Pe la cota 1700 intalneam participanti care coborau deja, iar eu mai aveam de infruntat drum lung pana la final. Cu frontala luminand, urcam incet si savuram fiecare pas. Degeaba vedeam cabana, era inca departe. O cotitura si apoi inca una si o treia, dar iata finish-ul cel asteptat. Coborarea a fost usoara, cu alunecari, intuneric si cu povesti despre aventura tocmai incheiata.

Timpul obtinut? 2:27:08, cu 3 minute inainte de timpul limita impus de organizatori. Locul 10 din 10 la categoria feminin open. Multumita? Mai mult decat foarte avand in vedere ca sunt la prima expeditie de acest gen 🙂 Daca as mai face asta? Da, doar sa fiu mai antrenata si pregatita mental. Felicitari tuturor celor care au avut curajul sa cucereasca un munte!

the mountain assault_cota 1400

the mountain assault_rasplata

Written by claudiasofron

Martie 8, 2015 at 8:00 pm

Triathlon Challenge Mamaia, 2 experiente ce trebuie povestite

with 3 comments

Imi place sportul, dintotdeauna mi-a placut, dar probabil ca am fost prea lenesa sa il exploatez si sa il apreciez la adevarata lui valoare, pana cand…s-a agatat de mine pasiunea pentru el si de acum incolo nu mai vreau sa ii dau drumul. E asa, ceva care iti intra in suflet, in minte, iti zdruncina tot corpul si apoi ramane acolo, vesnic. Un „da”, de atata a fost nevoie sa accept doua mari provocari in viata mea personala si profesionala si despre care sa imi dau seama mai tarziu ca aveau sa fie unele dintre cele mai bune alegeri. Vorbesc atat de prima mea participare la Triathlon Challenge Mamaia, in 2011, dar si despre propunerea venita de la Bogdan Antohe, colegul de smartatletic, de a face parte din familia (echipa) smartatletic.

Uneori, cautam acel moment oportun ca sa facem schimbari in viata, dar el se intampla atunci ne asteptam mai putin sau cand suntem pregatiti sa il primim. Eu mi-am dorit, am vrut sa intru in acesta lume frumoasa a sportului, a miscarii, a vietii. Pana la urma despre asta e vorba: prin sport simti ca traiesti, simti ca iti poti depasi limitele, te intreci pe tine si ajungi fericit la linia de finish.

alergare trichallenge 2013

Alergarea este cea care ma tine treaza mereu, pur si simplu iubesc sa alerg! De aceea si proba pe care am ales-o atunci, in 2011 a fost alergarea. Aveam emotii, avea temeri si ma agitam ca un copil, dar totul a fost constructiv. Am terminat cei 5 km de la proba sprint, am trecut poarta de finish cu zambetul pe buze si mi-am imbratisat colegele de echipa din toata inima, ca atunci cand iti imbratisezi parintii dupa ce nu i-ai vazut un an intreg.

imbratisare triathlon challenge mamaia 2011

Am povestit mult despre experienta participarii la Triathlon Challenge, cu prietenii, cu surorile, chiar si cu cei mai putin cunoscuti mie. De atunci am inceput sa promovez beneficiile unei vieti sportive s continui sa o fac si acum. Imi aduc aminte cate intrebari i-am pus lui Bogdan inainte sa se dea startul si cum mi-a raspuns la toate, fara pic de ezitare, iar eu imi ziceam in sinea mea ca nu as fi putut retine atatea detalii. Dar…am ajuns de partea cealalta, in cea de oganizator Triathlon Challenge Mamaia 2013 si pot sa spun, ca si Vlad Stoica, ca este un vis devenit realitate. Multa munca in spate, daruire, agitatie, energie, deadline-uri, schimbari neprevazute, dar satisfactia la final de eveniment…de nepretuit. A fost asa cum ne-am dorit sa fie: spectacol in aer liber, competitivitate, relaxare…suprinzator!

Cand esti participant, savurezi din toate incheieturile cursa, cand esti organizator te implici trup si suflet pentru ca evenimentul sa se desfasoare asa cum a fost pus pe hartie. Sunt mandra ca am fost parte din cea de a V-a editie a celui mai mare concurs de triatlon din Europa de Est, sunt mandra ca impart acelasi birou cu o echipa minunata, prietenoasa si profesionista, de la care invat in fiecare zi si nu in ultimul rand simt cu adevarat ca acesta este drumul profesional pe care vreau sa il strabat.

Triatlon Challenge Mamaia 2013-1028

Am urcat pe scena, dar nu ca sa primesc un premiu, ci de data aceasta ca sa dau premii. E poate unul dintre cele mai frumoase momente. Pe chipul celor care urca pe podium se citeste multumire, satisfactie, destindere, apreciere. Si nimic nu se termina aici pentru ca provocarea continua, atat pentru participanti, cat si pentru organizatori. Pentru mine, anul acesta este unul dintre cei mai buni pentru ca il traiesc cu intensitate, il savurez din plin si culeg tot ceea ce ma ajuta sa devin un om mai bun, alaturi de oameni buni – cei din echipa smartatletic.

Written by claudiasofron

Septembrie 17, 2013 at 7:04 am

EcoMarathon, o competitie de alergare montana superba

with 6 comments

Este minunat sa alergi 14km pe munte! Este o experienta care te invata despre tine, despre cum sa iti depasesti limitele si te ajuta sa iti gasesti echilibrul. Cu fiecare km parcurs in alergare pe munte devii mai increzator, mai optimist si mai implicat. Simti ca muntele iti devine prieten si incepi il tratezi ca atare. Orice urcare sau coborare abrupta devine lina si nu mai vrei sa depinzi de timp, ci sa il conduci tu asa cum iti place. De fapt, timpul asta aproape ca se pierde si nu mai exista bariere. Exista doar natura, privelisti care iti taie rasuflarea, pajisti cu flori, casute de munte pe care le vezi in cartile cu povesti sau revistele de travel, traiesti simplitatea locurilor si firescul, minunea de a fi parte din toate acestea. Asa este si EcoMarathon.

Acolo unde se intalnesc pasiunea si iubirea de natura se intampla minuni. Nu am crescut intr-o zona de munte, ci de campie si nu am fost o impatimita a sportului, desi imi placea alergarea. Am descoperit-o mai mult cand am ajuns sa locuiesc in apropierea unui parc, dar si pentru ca, cautam in mod constant sa am un mod ordonat de a gandi si lucra. Sunt un „sportiv” amator si ador competitiile care aduna laolalta oamenii care au pasiuni comune si sunt prietenosi. Stiu, sportul inseamna competitie si provocare, iar cei care aleg sa il practice sunt oameni care au inteles cat de multe beneficii aduce, atat de ordin fizic, cat si psihic. Sa alergi este o bucurie!

Sambata, 11 mai 2013, EcoMarathon Moieciu de Sus. Cu aceste privelisti minunate m-am trezit in aceea dimineata de sambata in care ma asteptau 14 km de alergare pe munte.

priveliste dimineata

dimineata la balcon

O alergare care imi va ramane intiparita in minte si va avea un loc aparte in sufletul meu. O alergare ca m-a facut sa trec prin mai multe stari deodata: cand cald, cand foarte frig, cand multa transpiratie si senzatie de neputinta. Peste toate se asternea de fiecare data speranta de a merge mai departe, de a nu ma da batuta in fata greutatilor si de a urma drumul cel drept.

Pana sa ajug la start, am privit cu nesat peisajele de poveste din jur. E absolut mirific locul in care s-a desfasurat EcoMarathon-ul. Nu credeam ca o sa traiesc atata frumos in ziua competitiei! Cel de sus stie sa le potriveasca pe toate atat de bine! Pur si simplu ma simteam coplesita de tot ce se arata in jurul meu. Natura in starea ei pura parca te chema sa o descoperi si sa o alinti.

minunatia naturii

drum spre start

peisaj de poveste

Momentul startului a fost si el unul deosebit. Forfota mare, emotii in tot corpul, gandul la cum voi reusi sa termin cei 14 km pe munte, dar si ambitie si vointa cat cuprinde. E o provocare imensa sa ii termini, caci nu stii ce te asteapta pe traseu, mai ales daca este prima data cand participi la un astfel de eveniment inedit. Inainte de start am fost foarte relaxata, entuziasta si energica. Mi-a fost de ajuns sa privesc tot ce ma inconjura si sa imi ascult inima si corpul si sa apoi sa zic ca sunt pregatita de start.

incalzire

start eco marathon

Si…start!

echipa...start!

Dupa 2 ore si 47 de secunde (un timp bunicel pentru o prima experienta montana), am ajuns aproape de poarta de finish. Obosita, dar fericita, zambitoare si plina de incantare. Am primit si medalie, ca sa imi amintesc mereu de reusita. Un moment frumos a mai fost atunci cand organizatorul a strigat ” si iata ca se apropie de poarta rosie o participanta fericita. Bravooo!” Si uite asa am incheiat prima mea alergare montana si sunt mandra de mine. Sincer, e o realizare!

aproape de finish

castigatorii

medalia mea

Alergarea, pentru mine, nu se va termina niciodata si voi crede mereu in mine si in faptul ca depinde numai de noi cat de departe vrem sa ajungem si ce vrem sa realizam. Stiu bine un lucru: vreau sa particip si la urmatoare editie a EcoMarathon Moieciu de Sus si asta pentru ca imi doresc sa ma bucur din nou de linistea locurilor si imaginile spectaculoase ale zonei. Traseul EcoMarathon-ului este mai mult decat superb!

Multumesc in special Echipei Smartatletic care m-a incurajat sa particip la acest eveniment minunat si felicitari multe tuturor celor care au terminat competitia. Mai multe imagini de la EcoMarathon puteti vedea aici si aici.

Written by claudiasofron

Mai 14, 2013 at 7:11 am

%d blogeri au apreciat asta: