Un vis, o echipa, o pasiune

Nu m-am gandit niciodata sa devin director de imagine, nici nu am visat la asta vreodata, desi suna foarte atragator.

In schimb, am visat sa lucrez cu o echipa profesionista, pasionata si dedicata. Una in care sa existe radacini bune si unde sa pot creste sanatos si fara teama ca la primul vant mai puternic o sa ma zdruncin si o sa cad.

Si am gasit-o!

Crestem impreuna in fiecare zi, iar asta ne face sa fim increzatori ca ne putem indeplini misiunea pe care ne-am ales-o sau ne-a fost incredintata pentru ca o putem duce la bun sfarsit.

Mi-am dorit sa fac ceea de imi place cel mai mult fara sa tin cont de cat de multa satisfactie financiara imi ofera sau cat timp imi ocupa.

Si asta fac acum!

Am descoperit ca sportul este cel mai frumos si mai curat mijloc de a-ti petrece timpul si din care poti face o adevarata pasiune. Sa il practici este o placere, dar sa il promovezi si sa ii dai si mai multa valoare lucrand cate putin in fiecare zi la asta este ceva care implineste.

Am ajuns sa il respect tot mai mult si sa ii respect si apreciez pe cei care il practica. Este energie pura!

Cred cu tarie ca sportul uneste oamenii, leaga cele mai frumoase prietenii si emana pozitivism. Si nici nu ar trebui sa fie altfel!

Ianuarie in sudul Siciliei, in Pozzalo

In Sicilia e foarte usor de ajuns. Avionul este cea mai simpla solutie, iar daca iti iei biletul cu cateva saptamani inainte de plecare sigur te costa mai ieftin. Destinatia mea finala a fost Pozzalo si zbor direct spre Catania. De aici am luat masina si am ajuns in micul orasel de langa mare. Nu m-a primit soarele asa cum m-as fi asteptat avand in vedere ca sunt in cel mai sudic punct al insulei, ci o ploaie in toata regula si aprox 10 grade. In zilele ce au urmat a fost o vreme destul de schimbatoare, insa acceptabila.

E destul de multa liniste aici, in Pozzalo, in aceasta perioada. Strazile sunt cam pustii si doar prin centru mai vezi cativa oameni. Isi fac cumparaturile dimineata, mai stau la povesti putin si apoi dispar. La pranz e cel mai calm, magazinele sunt inchise, sicilienii se odihnesc si numai cafenelele raman deschise toata ziua. Cum nu e un oras atat de mare oamenii se cunosc intre ei, iar atat batranii cat si cei mai tineri se aduna in grupuri la colt de strada si discuta ce e de interes la momentul respectiv. Cum s-ar zice, se aduna la sfat 🙂

Eu, ca o curioasa ce sunt, obisnuiesc sa ma plimb cu aparatul dupa mine si sa surprind ce imi atrage privirea. Bineinteles ca intru in atentia celor din jur tocmai datorita uneltei care imi tine companie 🙂 Un om al locului nu umbla cu camera dupa el. Astfel, imediat sunt recunoscuta ca turist, desi imi place mai mult sa observ oamenii si nu neaparat locurile.

M-au suprins oamenii de aici cu faptul ca sunt foarte activi. Nu doar dimineata, ci chiar si la pranz si seara ii vezi alergand pe malul marii sau pe faleza sau mergand pe bicicleta. Cei care prefera miscarea pe doua roti poarta de regula costum de ciclism profesional. Poate se pregatesc deja pentru turul Italiei, cine stie!?

Fata de italienii de pe continent, cei de pe insula sunt mult mai prietenosi, amabili si au mai multa rabdare. Se indeletnicesc cu agricultura (am vazut hectare intregi se sere unde cresc legume), pomicultura (au livezi de portocali, lamai si manadarine), cu cresterea animalelor si produc diferite produse specific siciliene (branza, cascaval).

Sunt putine lucruri pe care le poti face in Pozzalo. Printre ele este plimbarea pe malul marii, in fiecare zi :), apoi sa iti bei cafeaua la o caffetteria, sa faci ceva cumparaturi pentru acasa si…cam atata. Cel putin, eu pe astea le-am descoperit. A, si la cafea stai mai mult daca ai luat americano, daca este espresso atunci sunt 2 inghitituri si ai terminat-o. Se serveste direct la bar si multi prefera varianta scurta si rapida.

Mai am povesti si imagini din sudul Siciliei, mai ales din Modica si Ragusa, doua orase vechi pe care le-am vizitat zilele trecute.

Triathlon Challenge Mamaia, 2 experiente ce trebuie povestite

Imi place sportul, dintotdeauna mi-a placut, dar probabil ca am fost prea lenesa sa il exploatez si sa il apreciez la adevarata lui valoare, pana cand…s-a agatat de mine pasiunea pentru el si de acum incolo nu mai vreau sa ii dau drumul. E asa, ceva care iti intra in suflet, in minte, iti zdruncina tot corpul si apoi ramane acolo, vesnic. Un „da”, de atata a fost nevoie sa accept doua mari provocari in viata mea personala si profesionala si despre care sa imi dau seama mai tarziu ca aveau sa fie unele dintre cele mai bune alegeri. Vorbesc atat de prima mea participare la Triathlon Challenge Mamaia, in 2011, dar si despre propunerea venita de la Bogdan Antohe, colegul de smartatletic, de a face parte din familia (echipa) smartatletic.

Uneori, cautam acel moment oportun ca sa facem schimbari in viata, dar el se intampla atunci ne asteptam mai putin sau cand suntem pregatiti sa il primim. Eu mi-am dorit, am vrut sa intru in acesta lume frumoasa a sportului, a miscarii, a vietii. Pana la urma despre asta e vorba: prin sport simti ca traiesti, simti ca iti poti depasi limitele, te intreci pe tine si ajungi fericit la linia de finish.

Alergarea este cea care ma tine treaza mereu, pur si simplu iubesc sa alerg! De aceea si proba pe care am ales-o atunci, in 2011 a fost alergarea. Aveam emotii, avea temeri si ma agitam ca un copil, dar totul a fost constructiv. Am terminat cei 5 km de la proba sprint, am trecut poarta de finish cu zambetul pe buze si mi-am imbratisat colegele de echipa din toata inima, ca atunci cand iti imbratisezi parintii dupa ce nu i-ai vazut un an intreg.

Am povestit mult despre experienta participarii la Triathlon Challenge, cu prietenii, cu surorile, chiar si cu cei mai putin cunoscuti mie. De atunci am inceput sa promovez beneficiile unei vieti sportive s continui sa o fac si acum. Imi aduc aminte cate intrebari i-am pus lui Bogdan inainte sa se dea startul si cum mi-a raspuns la toate, fara pic de ezitare, iar eu imi ziceam in sinea mea ca nu as fi putut retine atatea detalii. Dar…am ajuns de partea cealalta, in cea de oganizator Triathlon Challenge Mamaia 2013 si pot sa spun, ca si Vlad Stoica, ca este un vis devenit realitate. Multa munca in spate, daruire, agitatie, energie, deadline-uri, schimbari neprevazute, dar satisfactia la final de eveniment…de nepretuit. A fost asa cum ne-am dorit sa fie: spectacol in aer liber, competitivitate, relaxare…suprinzator!

Cand esti participant, savurezi din toate incheieturile cursa, cand esti organizator te implici trup si suflet pentru ca evenimentul sa se desfasoare asa cum a fost pus pe hartie. Sunt mandra ca am fost parte din cea de a V-a editie a celui mai mare concurs de triatlon din Europa de Est, sunt mandra ca impart acelasi birou cu o echipa minunata, prietenoasa si profesionista, de la care invat in fiecare zi si nu in ultimul rand simt cu adevarat ca acesta este drumul profesional pe care vreau sa il strabat.

Am urcat pe scena, dar nu ca sa primesc un premiu, ci de data aceasta ca sa dau premii. E poate unul dintre cele mai frumoase momente. Pe chipul celor care urca pe podium se citeste multumire, satisfactie, destindere, apreciere. Si nimic nu se termina aici pentru ca provocarea continua, atat pentru participanti, cat si pentru organizatori. Pentru mine, anul acesta este unul dintre cei mai buni pentru ca il traiesc cu intensitate, il savurez din plin si culeg tot ceea ce ma ajuta sa devin un om mai bun, alaturi de oameni buni – cei din echipa smartatletic.

EcoMarathon, o competitie de alergare montana superba

Este minunat sa alergi 14km pe munte! Este o experienta care te invata despre tine, despre cum sa iti depasesti limitele si te ajuta sa iti gasesti echilibrul. Cu fiecare km parcurs in alergare pe munte devii mai increzator, mai optimist si mai implicat. Simti ca muntele iti devine prieten si incepi il tratezi ca atare. Orice urcare sau coborare abrupta devine lina si nu mai vrei sa depinzi de timp, ci sa il conduci tu asa cum iti place. De fapt, timpul asta aproape ca se pierde si nu mai exista bariere. Exista doar natura, privelisti care iti taie rasuflarea, pajisti cu flori, casute de munte pe care le vezi in cartile cu povesti sau revistele de travel, traiesti simplitatea locurilor si firescul, minunea de a fi parte din toate acestea. Asa este si EcoMarathon.

Acolo unde se intalnesc pasiunea si iubirea de natura se intampla minuni. Nu am crescut intr-o zona de munte, ci de campie si nu am fost o impatimita a sportului, desi imi placea alergarea. Am descoperit-o mai mult cand am ajuns sa locuiesc in apropierea unui parc, dar si pentru ca, cautam in mod constant sa am un mod ordonat de a gandi si lucra. Sunt un „sportiv” amator si ador competitiile care aduna laolalta oamenii care au pasiuni comune si sunt prietenosi. Stiu, sportul inseamna competitie si provocare, iar cei care aleg sa il practice sunt oameni care au inteles cat de multe beneficii aduce, atat de ordin fizic, cat si psihic. Sa alergi este o bucurie!

Sambata, 11 mai 2013, EcoMarathon Moieciu de Sus. Cu aceste privelisti minunate m-am trezit in aceea dimineata de sambata in care ma asteptau 14 km de alergare pe munte.

O alergare care imi va ramane intiparita in minte si va avea un loc aparte in sufletul meu. O alergare ca m-a facut sa trec prin mai multe stari deodata: cand cald, cand foarte frig, cand multa transpiratie si senzatie de neputinta. Peste toate se asternea de fiecare data speranta de a merge mai departe, de a nu ma da batuta in fata greutatilor si de a urma drumul cel drept.

Pana sa ajug la start, am privit cu nesat peisajele de poveste din jur. E absolut mirific locul in care s-a desfasurat EcoMarathon-ul. Nu credeam ca o sa traiesc atata frumos in ziua competitiei! Cel de sus stie sa le potriveasca pe toate atat de bine! Pur si simplu ma simteam coplesita de tot ce se arata in jurul meu. Natura in starea ei pura parca te chema sa o descoperi si sa o alinti.

Momentul startului a fost si el unul deosebit. Forfota mare, emotii in tot corpul, gandul la cum voi reusi sa termin cei 14 km pe munte, dar si ambitie si vointa cat cuprinde. E o provocare imensa sa ii termini, caci nu stii ce te asteapta pe traseu, mai ales daca este prima data cand participi la un astfel de eveniment inedit. Inainte de start am fost foarte relaxata, entuziasta si energica. Mi-a fost de ajuns sa privesc tot ce ma inconjura si sa imi ascult inima si corpul si sa apoi sa zic ca sunt pregatita de start.

Si…start!

Dupa 2 ore si 47 de secunde (un timp bunicel pentru o prima experienta montana), am ajuns aproape de poarta de finish. Obosita, dar fericita, zambitoare si plina de incantare. Am primit si medalie, ca sa imi amintesc mereu de reusita. Un moment frumos a mai fost atunci cand organizatorul a strigat ” si iata ca se apropie de poarta rosie o participanta fericita. Bravooo!” Si uite asa am incheiat prima mea alergare montana si sunt mandra de mine. Sincer, e o realizare!

Alergarea, pentru mine, nu se va termina niciodata si voi crede mereu in mine si in faptul ca depinde numai de noi cat de departe vrem sa ajungem si ce vrem sa realizam. Stiu bine un lucru: vreau sa particip si la urmatoare editie a EcoMarathon Moieciu de Sus si asta pentru ca imi doresc sa ma bucur din nou de linistea locurilor si imaginile spectaculoase ale zonei. Traseul EcoMarathon-ului este mai mult decat superb!

Multumesc in special Echipei Smartatletic care m-a incurajat sa particip la acest eveniment minunat si felicitari multe tuturor celor care au terminat competitia. Mai multe imagini de la EcoMarathon puteti vedea aici si aici.

Despre placerea de a face paine

E asa…vine, te cucereste si nu mai scapi de ea! 🙂 Cel putin in cazul meu asa se intampla. A fost o prima incercare reusita acum vreo 3 saptamani si daca tot am vazut ca lucrurile s-au legat, am continuat sa fac asta. Ma bucur ca si cei care mananca din painea facuta de mine sunt mai fericiti, iar eu sunt si mai fericita decat ei ca le place!

De ce am inceput sa fac paine? Pentru ca ador mirosul fainii si al painii coapte, pentru ca imi place sa combin fainuri, sa framant aluatul cu mainile si sa vad cum creste apoi. Pentru ca se aduna niste energii pozitive in timpul cat se intampla procesul de „manuire” al painii. Pentru ca am pentru cine sa o fac. Pentru ca painea facuta in casa are un gust deosebit si niciodata nu se va compara cu cea din supermarket. Pentru ca sunt foarte multe alte motive pentru care oamenii ar trebui sa faca paine la ei in bucatarie…

In jurul fiecarei paini as putea crea o mica poveste pentru ca nici una dintre ele nu iese niciodata la fel. Recunosc, mai intampin si mici probleme pe parcurs – nu creste atat cat trebuie sau am pus prea  multa faina sau prea putina drojdie – dar toate acestea fac parte din procesul de invatare si perseverenta e de aur in acest proces. Nu vreau sa fac din aceasta pagina a mea un soi de blog culinar, ci doar impartasesc cu voi din ce iubesc sa fac, din experientele pe care le traiesc si ce ma pasioneaza, iar bucataria e una dintre ele. Si daca tot am inceput sa vorbesc despre pasiuni, o sa mai completez lista si cu alte „iubiri” pe care le intretin in timp, cum ar fi calatoriile, fotografia (tocmai de asta orice post al meu este insotit de fotografie), sportul (miscarea e viata mea!), cititul (citesc tot ce ma invata cum sa fiu un om mai frumos, mai bun sau mai intelept) si…as mai continua, insa o sa povestesc mai pe indelete despre pasiuni intr-o alta pagina. Pana atunci, va doresc sa va bucurati de toate lucrurile minunate ce va inconjoara!