Dulce noiembrie

Era o zi de duminica cu soare, insa racoroasa. Era o duminica de noiembrie plina de culoare, prieteni, zambete si cumva emotie. Acelasi parc, doar o alta stare de spirit si o alta luna de toamna. Ganduri, multe ganduri si interpretari si pareri. Idei neimpartasite, ca sa nu fie trase concluzii nepotrivite. Dar, in toate acestea inca se mai pastrau picaturi de liniste.

Un peisaj simplu, un cadru natural si o intalnire cu pisica neagra.

Despre iubire.

As zbura, as alerga, as pleca in cautarea iubirii pe care nu am avut-o niciodata. As striga tare doar sa stiu ca ma aude, as scoate-o din pestera intunecata in care se ascunde ca sa ii arat lumina calauzitoare.

In fiecare din noi exista un strop de magie care daca este folosit corect poate face minuni. Eu cred asta. Eu cred in acea iubire pe care nu o vedem dar o simtim cu toata puterea fiintei noastre spirituale. E o traire atat de puternica incat ai vrea sa nu se termine nicicand acel moment de emotie inaltatoare. Iubirea izvoraste din adancul nostru, din acel loc plin frumos si de ganduri bune. Dintr-o stare de spirit ea se transforma in viata, creeaza si bucura; ne cheama la ea si tot ce trebuie sa facem este sa ii deschidem usa si sa o primim neconditionat.

Intai de toate, iubirea este o experienta personala, apoi este un raspuns la intrebarile pe care ni le punem si la framantarile care ne apasa. Ea nu tine cont de timp si nu este constransa de acesta, ci aduce echilibru si liniste in vremurile acestea haotice si imprastiate, dar mai stiu ca pentru a iubi este nevoie de timp. E vorba de acel timp care ne este dat din momentul chemarii la iubire si raspunsul nostru la aceasta.

Pentru a primi iubire trebuie mai intai sa daruim iubire si sa avem rabdare ca ea sa vina la noi. Iubirea presupune cunoastere, relationare si comunicare, o comunicare prin care se transmit sentimente, emotii si trairi. Se stie ca in singuratate omul nu poate fi fericit deoarece nu are cu cine sa impartaseasca si in fata cui sa se descopere. As zice, pe de alta parte, ca singuratatea este creativa si ne permite sa gasim iubirea in rugaciune dat fiind faptul ca, ‘Cu cat mai fierbinte e iubirea, cu atat mai fierbinte e rugaciunea. Cu cat mai desavarsita e iubirea, cu atat mai sfanta e viata.’ , spunea Siluan.

Omul modern nu vrea sa recunoasca ca prin iubire poate sa fie fericit si asta pentru ca societatea in care traieste ii induce o anumita stare de egoism si atunci cand esti centrat pe o realitate trecatoare pierzi notiunea timpului, un timp care poate fi dedicat iubirii.

E incredibil cata iubire poate sa incapa in sufletul unui om!

Ganduri de dimineata.

Diminetile mele sunt magice si linistite in acelasi timp. Imi ofera darul de a vedea cum se joaca lumina din camera cu ochii mei somnorosi, trezindu-mi constiinta. In momentul acela nu mai exista teama sau nedumerire, e doar bucuria ca sunt mai aproape de adevar. Mintea leaga cuvinte tacute pe care le imprastie prin camera alba ca sa le aud doar eu. Lenes imi plimb un deget in formele inchipuite si descopar drumuri vechi in palma tanara unde indicatoarele sunt incrucisate in ultima vreme. Incerc sa imi aduc aminte despre cine m-a invatat cum sa imi scriu propria poveste. Candva voi reusi sa fac cutreier toate locurile pe care acum doar le proiectez mintal si le vizitez cu gandul, si imi mai doresc ca toate acele locuri sa lase semne in sufletul meu.

Pretuiesc diminetile asa cum pretuiesc prietenii buni pe care i-am intalnit pe peronul vietii.

Privirea mi se indreapta spre fereastra care face legatura intre lumea de aproape si cea de departe. In dimineata de azi a fost soare, un soare insistent care se incapatana sa patrunda in incapere ingnorand perdeaua de matase. Nu regasesc nici un chip cald in jur care sa imi zambeasca si pentru asta buzele mele schiteaza singure un zambet care vine din interiorul meu. Soptesc o rugaciune care sa ma apropie de acel lucru sfant pe care il mai pierd din cand in cand din cauza neputintei si a mandriei mele. Vreau sa lipesc de mine tot ce este bun, ca un copil din care izvoraste sinceritatea si care crede tot ce i se spune pentru ca asa intelege el lumea – ca o suma de energii bune.

Acum respir bucurie!

Un inceput.

Pentru ca m-au incoltit gandurile am decis ca e momentul sa iau atitudine si sa fac ceea ce trebuie. Realizez ca daca o sa astept prea mult risc sa nu mai fac nimic.

Niciodata nu o vina momentul potrivit sa facem un pas inainte spre implinirea viselor noastre, decat daca il cream noi. Sunt un om rabdator, dar in acelasi timp foarte activ. Rabdarea isi are limitele ei. Multumirea cu ceea ce avem este scurta, suntem oameni si tindem spre cucerirea varfului nevazut…dar noi tot inainte privim. Drumul pana la implinire este cel care merita toata atentia, e un ghid indispensabil in calatoria spre realizare si, daca nu ne impiedicam in timp ce il parcurgem, victoria nu o sa fie asa dulce.

Experientele pe care le acumulam, oamenii pe care ii intalnim, gandurile pe care le impartasim, planurile pe care le creionam ii dau drumului savoare. Invatam de la ceilalti, ne invatam pe noi si culegem cunostinte ce ne vor fi calauza pe tot parcursul drumului.

Decizia este in mainile mele si stiu calea spre care trebuie sa ma indrept. Scriind aici am depasit o teama: sa exprim ceea ce cred, simt si vreau. 🙂