Cand cauti binele

…il gasesti! Am fost in multe locuri care vorbesc in tacere, dar aici am simtit ca nu traiesc degeaba si ca sufletul meu e cat se poate de viu. Liniste si bine am vrut, asta am gasit!

E vorba de acea liniste din adancul meu, nu neaparat liniste exterioara. In haosul citadin care ne inconjoara ea se pierde si am vaga impresie ca trebuie sa fac mereu un efort ca sa intretin pacea in interior. Intr-un moment de neliniste, de regasire de sine si de recunoastere a lucrurilor bune pentru mine, am avut norocul sa ajung in locul in care am cunoscut minunea, am privit cu ochi limpezi pamantul si cunoscut viata cea buna. Nu e multumire mai mare ca atunci cand te trezesti in liniste, cand tu treci prin viata si nu ea prin tine, cand devii cel mai simplu om de pe pamant si nimeni nu iti reproseaza ca ai facut ceva gresit, ci te invata cum sa procedezi corect si sa traiesti corect si nu prin vorbe, ci prin fapte.

E locul in care nu te mai saturi de bucurie, iar cand vine timpul de plecare te cuprinde o teama de neinteles sau poate esti atat de lucid in acel moment ca te intrebi cum te vei descurca cand te vei intoarce in zgomot  si cum vei mai continua sa traiesti acolo, in lumea mare.

Si tot acolo am aflat ca trebuie sa crezi ca sa iti iasa bine, trebuie sa crezi in ceea ce faci si trebuie sa crezi ca nu esti niciodata singur, nici in cele mai triste si pustii zile. Ultima imagine o sa va spuna despre ce loc este vorba. Si mereu spun ca orice si oricum ar fi, nu renunta niciodata. Niciodata.

Aproape de noi

Vara asta e una speciala si cred ca se observa ambundenta de ‘mesaje’ calde in paginile mele. In zilele cand sunt departe de lumea agitata gasesc linistea in mijlocul naturii si o ascult…nu se aude nici o voce pentru ca nu e nimeni acolo sa vorbeasca, nimic nu se misca decat daca adie vantul, pana si gandurile au amutit, totul e cufundat in tacere.

Scriu pentru a-mi aminti de lucrurile care imi placeau, scriu pentru a-mi aminti de mine si de ma gasi in prezent.

Cand taci iti asculti sufletul

…asta spuneau omuletii de lut care stiau sa transmita mesaje simple si profunde, in tacere. I-am gasit in centrul vechi al Bucurestiului, cantand in cor.

Lumina, un aparat foto si o poveste in imagini

Si se facu lumina! Era o dimineata linistita care prevestea o zi cu cer albastru si parfum, asa cum mi-am dorit cu cateva zile in urma. O dimineata ce aducea, pe langa lumina, speranta si tacere. O tacere care imi vorbea in soapta. O lectie de imaginatie la inceput de zi cand gandurile inca sedeau asezate ordonat in lumea lor iar eu profitam de florile care imi pastrau, in camera alba, parfumul cu amintiri de acasa.

Nu am alergat, nu am cautat, nu am pierdut nimic, ci doar am trait ce mi-a fost dat sa traiesc, iar ziua toata mi-a fost o bucurie si o regasire a prezentului.

Lucrurile si imaginile simple ne ating privirile fara cel mai mic efort si ne arata ca frumosul e aproape de noi, doar ca nu de fiecare data avem dispozitie sa il vedem…e ca o evadare de sub poverile ce se incapataneaza sa apese pe umerii obositi.

Eu mai uit sa ridic ochii spre cer ca sa vad ca de acolo coboara nadejdea, iubirea si linistea cu care sufletul meu se hraneste in fiecare secunda.

Inainte de a se incheia ziua mi-am potrivit ceasul sa bata cu fiecare batere de inima, ca sa imi spuna ca sunt un om viu.