Cand faci ceea ce iti place te simti implinit

Zilele petrecute la centru si langa copii sunt un amestec straniu si placut de rabdare si entuziasm. A face bine si a face ce imi place este un lucru care imi da aripi si ma motiveaza sa cred in schimbare. Merg pe un drum pe care eu l-am ales. Pe acest drum adun ceea ce nu stiam si acum incep sa cunosc, dar si daruiesc ceea ce am invatat in alte locuri sau din experiente personale. Totul este in continua crestere aici.

Voluntariatul este o alegere care angajeaza rabdare, pasiune si vointa. E despre oameni, vise, dorinte si impliniri. Aici reusesc sa fiu eu insumi, devin eu cea adevarata si cu adevarat libera. Este o libertate creatoare si care invata. Realitatea copiilor devine si realitatea mea cat timp sunt inconjurata de ei. Fiecare copil este unic si ascunde trairi personale. Sunt comportamente care pot fi modelate, acesti copii au talente care pot fi valorificate si abilitati ce trebuie expuse.

Reusesc sa ma bucur de tot ce are farmec si reusesc sa vad dincolo de aparente. De fapt, este atat de usor sa ajuti si prin asta sa te simti implinit!

Postul in intregime poate fi citit aici: http://bit.ly/tizlhZ

Bagaje de care uitam

Cat de mult cantareste o emotie, un sentiment de bine, un zambet sau un chip cald intalnit pe drum? Cat de multe trairi sau amintiri poti sa arunci din cele stranse de pe drum? Cat de usor te vei simti dupa ce te barasezi de acel bagaj nefolositor?  Doar te-ai chinuit atata vreme sa il strangi crezand ca este important si ca iti va folosi candva. Crezi ca oamenii te-ar privi altfel atunci?

Inca nu cunoastem si poate nu o sa cunoastem niciodata ce este cu adevarat important pentru noi,  ce trebuie sa strangem de pe drum sau ce trebuie sa pastram. De multe ori nu stim ce se ascunde in bagajul nostru pentru ca nu il deschidem…

Franturi din viata la tara.

Am patruns in lumea linistita si frumoasa pe care ne-o ofera natura si viata traita intr-un ritm simplu. Imaginile descriu o zi din viata de la tara, care incepe dimineata devreme si se termina tarziu in noapte. E viata veche si totodata noua pe care o privim in mod individual si ii dam o semnificatie aparte prin trairile pe care le avem. E curgerea lenta a timpului intr-un sat care  se afla la doar 1 km distanta de Dunarea Veche, un sat de lipoveni.

Frumusetea  cruda te intampina imediat  ce cobori in gradina din spatele casei si te cuprinde instantaneu dorinta de a simti iarba verde si roua diminetii sub picioare.

Oamenii de aici pastreaza acea simplitate care ii diferentiaza de restul si au intelepciunea vietii. Ti-e drag sa asculti povestile pe care le torc la lumina soarelui.

E un spatiu in care e o libertate pe care ti-o permiti. Un loc in care nimeni nu se grabeste, ci doar un loc in care toti isi traiesc timpul pentru ca acesta are rabdare cu ei. Niciun zgomot nepoftit nu perturba linistea de acasa si declar ferm ca e cel mai potrivit loc unde poti asculta tacerea. Totul este atat de real incat te sperie, dar nu vrei nici in ruptul capului sa te desparti de acele meleaguri.

Revenind in oras, am simtit ca revin intr-o lume care parca nu-mi mai apartine si ma debusoleaza. Cu toate acestea, atmosfera de acasa mi-a umplut sufletul cu bucurie si a strans in mine energia cu care sa imi continui drumul.

Un inceput.

Pentru ca m-au incoltit gandurile am decis ca e momentul sa iau atitudine si sa fac ceea ce trebuie. Realizez ca daca o sa astept prea mult risc sa nu mai fac nimic.

Niciodata nu o vina momentul potrivit sa facem un pas inainte spre implinirea viselor noastre, decat daca il cream noi. Sunt un om rabdator, dar in acelasi timp foarte activ. Rabdarea isi are limitele ei. Multumirea cu ceea ce avem este scurta, suntem oameni si tindem spre cucerirea varfului nevazut…dar noi tot inainte privim. Drumul pana la implinire este cel care merita toata atentia, e un ghid indispensabil in calatoria spre realizare si, daca nu ne impiedicam in timp ce il parcurgem, victoria nu o sa fie asa dulce.

Experientele pe care le acumulam, oamenii pe care ii intalnim, gandurile pe care le impartasim, planurile pe care le creionam ii dau drumului savoare. Invatam de la ceilalti, ne invatam pe noi si culegem cunostinte ce ne vor fi calauza pe tot parcursul drumului.

Decizia este in mainile mele si stiu calea spre care trebuie sa ma indrept. Scriind aici am depasit o teama: sa exprim ceea ce cred, simt si vreau. 🙂