Archive for the ‘Travel’ Category
Minunile din Parcul National Muntii Macinului, Dobrogea: traseul spre Culmea Pricopanului
Cum arata? Suuuperb! 🙂 Si ce daca se termina deja iulie! Nu puteam sa nu scriu despre cum este iunie in Muntii Macinului 🙂 Am pregatit o sesiune lunga de poze pentru ca pur si simplu sunt imagini ce nu trebuie pastrate in sertar.
Despre prima calatorie prin Muntii Macinului am povestit in octombrie 2015 cand am urcat pana pe Varful Tutuiatu si cand peisajul tomnatic este diferit fata de cum e vara in acesti „mini-munti”, dar la fel de incantator. Dorinta de a descoperi inca o particica din ei a venit dupa alergarea din luna mai cand am participat la Maraton Muntii Macin si mi-am promis ca o sa ma plimb si vara pe aici.
Am plecat pe la 11.00 de acasa (din Carcaliu) – relativ tarziu pentru ca soarele era deja sus si cam calduros, dar se mai intrezareau cativa nori cu speranta pe cer, insa am ajuns repede pentru ca eram la doar 7km distanta de locul din care pornea traseul. Aveam idee unde trebuie sa ajungem, insa nu cu exactitate si atunci am zis ca mai bine ar fi sa consultam o harta online. Si asa am dat de Blogul de calatorii care ne-a indrumat perfect. Am pornit si noi in sens invers acelor de ceasornic, doar ca la un moment dat am deviat de la traseu si am luat-o pe alta parte. Stiam ca ceva este in neregula, dar nici ca ne-am ingrijorat si am urmat drumul care se arata in fata noastra.
Masina am lasat-o tot in intersectia unde se afla stalpul ce indica directia si am purces cu voie buna la drum 🙂 30 de minute aveam sa mergem pana punctul de unde incepe traseul in mod oficial. In final a fost un traseu de aproximativ 4 ore, cu tot cu pauza si destul de multe opriri pentru…poze si admirat peisajul, desigur!
Multumita peste masura ca am ajuns aici 🙂 , incep sa pun camera foto la treaba. Trebuie sa spun ca am plecat de aici cu mica dezamagire ca nu am intalnit nicio broasca testoasa pe traseu, ci doar un iepure foarte rapid. Poate data viitoare o sa vad si caprioare si macar o broasca de Dobrogea 😀
Dupa panourile turistice incepe adevarata aventura si se arata minunatia acestor munti batrani. Un drum plin cu flori, culoare si liniste. La scurt timp intram intr-o vale cu un mic rau, dar plina de fluturi. De mult nu mai vazusem asa multi intr-un singur loc. Nu stiu daca se cheama Valea Fluturilor sau asa am numit-o pentru mine 🙂 Dupa vale incepem sa tot urcam si sa privim cu nesat minunea din jurul nostru.
Nu am regretat deloc ca am deviat de la traseul initial. Ne-am bucurat si mai mult de privelistea de pe drum. Am avut parte de multe urcari si coborari, dar ce mai conta! Noi eram acolo, pe munte, si traiam momentul. Zambeam la fiecare pas pe care il faceam si cuprindeam cu privirea cat de mult puteam peisajul ademenitor.
A fost o alegere excelenta sa mergem in ziua aceea la colindat in Parcul National Muntii Macinului. Am prins un cer de un albastru perfect, iar norii pufosi de vara intregeau spectacolul naturii. Muntii acestia sunt o comoara a Dobrogei! Desi arata greoi de la distanta si un loc parca uitat un pic de lume, este atat de plin de viata!
Sa nu ii priviti doar din departare, asa cum am facut eu mult timp, ci mergeti mai aproape de ei, descoperiti-le frumusetea!
De sus de vedeau cariera, lanurile de floarea soarelui si Macinul
Un punct superb de belvedere! Pentru o clipa poti opri timpul doar pentru tine.
In departere se vede Greci, locul de unde porneste traseul spre Varful Tutuiatu.
Un munte de flori 🙂
Noiembrie la Manastirea Cernica
La Manastirea Cernica am mai fost cu ceva ani in urma, tot intr-o zi de toamna, dar atunci cerul si natura din jur nu erau atat de frumoase precum le-am suprins acum. M-am bucurat sa revad acest loc linistit si sa ma plimb pe aleile din apropiere.
Recomand sa mergeti acolo cand simtiti nevoia sa evadati un pic din tumultul orasului si sa va incarcati cu energie buna. In curtea manastirii am mirosit cu nesat ultimii trandafiri infloriti, am privit cerul de noiembrie taiat de linii si am strans raze de soare.
Toamna nesfarsita in 15 imagini pe instagram
Bonus: toamna prin lentilele colorate ale ochelarilor de ciclism, toamna in parc si peisaj tomnatic in Muntii Macinului
Lacul Iacobdeal, Turcoaia – o oaza de liniste in Muntii Macinului
Am ajuns la Iacobdeal intr-o zi de octombrie senina. Planuiam sa il vizitez vara, cand eram in vacanta acasa, insa nu s-a intamplat asa. Am gasit lacul linistit si cu o culoare „adaptata” anotimpului. Nu am fost inca in Retezat sa vad cum arata un lac glaciar, dar am auzit ca Iacobdeal seamana foarte mult cu ce se gaseste si in Carpati.
Si aceasta minune naturala se afla la doar 10km distanta de Carcaliu, dar bineinteles ca eu ajung aici cu o mare intarziere. Ma bucur ca am facut-o macar acum, in al unsprezecelea ceas, si momentul ales a fost unul foarte potrivit din punct de vedere al vremii. Am petrecut acolo cateva ore pentru ca nu imi venea sa mai plec. Era o liniste atat de placuta si un soare de toamna cald…
Am facut un tur al lui si am incercat sa surprind cu camera bucatica care m-a impresionat mai mult. Daca aveti drum prin Dobrogea nu ezitati sa opriti pentru o plimbare in jurul lacului. Sigur o sa plecati de acolo incarcati cu energie si voie buna. Despre cum s-a format acest lac, de ce este unic in tara si cum se ajunge acolo cititi aici.
Spre Varful Tutuiatu din Muntii Macinului, Dobrogea
Din titlu suna ca si cum ar fi vorba de niste munti cu varfuri semete si greu de atins, dar realitatea e cu totul alta. Bine, pentru cei care sunt foarte incepatori in a face trasee pe munte poate sa fie chiar o realizare sa ajunga sus, sa atinga”varful” de 467m 🙂 Nu glumesc cand spun asta pentru ca insotitorul meu de drum a facut primul lui traseu serios si cand a ajuns in varf a imbratisat la propriu indicatorul pe care scria Varful Tutuiatu 😀
Muntii acestia ai Macinului sunt, de fapt, un fel de dealuri si sunt cei mai vechi munti din tara si chiar din Europa. Cu toate ca sunt nascuta si crescuta in Dobrogea si am trait la doar 10km distanta de munti, abia acum am reusit sa ajung la poalele acestei minunatii naturale. Si ma bucur ca am facut-o toamna cand peisajul este formidabil! Nu ca muntii ar fi foarte impaduriti si cu vegetatie deasa, dar tocmai portiunile „imbracate” dau farmec locului. Pe la jumatatea traseului am dat si de o padure de stejari de un galben molipsitor.
Urcarea spre Varful Tutuiatu din Muntii Macinului
Cu toate ca vegetatia este saracacioasa paduricea de la poalele muntilor a fost imbracata in culori de toamna
Traseul este usor de parcurs chiar si pentru cei care nu au urcat niciodata pe munte
Traseul are un grad de dificultate scazut si nu dureaza mai mult de 1 ora jumate cu tot cu vreo 3 opriri pentru admirat si facut poze 😀 La urcare am ales varianta din stanga pentru a ajunge in varf urmand marcajul cu triunghi albastru si a fost o alegere inspirata. Imi plac mai mult urcarile decat coborarile, iar portiunea aleasa a fost perfecta. Ne-au speriat un pic cainii de la stana din apropiere, dar am reusit sa trecem peste ei si sa ne continuam drumul. Coborarea am facut prin partea dreapta, pe langa ceea ce a fost odata cariera si apoi pe Valea Morsu, inapoi spre Greci.
Satul Greci vazut de la poalele muntilor
Privelistea din varf te cucereste! Ai o vedere spre satul Greci, spre Macin, varfurile din jur si spre campie. Parca nu iti mai vine sa pleci de acolo. E liniste si poti admira in voie peisajul tomnatic. Cerul nu a fost insorit, dar nici frig nu ni s-a parut a fi. Cred ca septembrie-octombrie, dar si pana la jumatatea lui noiembrie, e o perioada propice pentru a explora Parcul National Muntii Macinului. Deja ma gandesc la urmatoarea „expeditie” in zona si sper sa se intample la inceput de vara de data aceasta, ca sa prind muntele acoperit de verdele crud.
Pe lista am Culmea Pricopanului, Dealul Priopcea, Cetatuia si lista continua. Cu cat reusesc sa descopar mai multe, cu atat mai sanatos pentru linistea mea 🙂
Privelistea de pe Varful Tutuiatu este mi-nu-na-ta!
Cum am cucerit un munte. The Mountain Assault
Imi este mai usor sa povestesc despre aventura The Mountain Assault dupa 2 saptamani si un pic de la cursa decat daca as face-o la o zi, doua sau trei de la terminarea ei. Spun asta pentru ca imediat ce am incheiat cu bine urcarea pana la cota 2000 de la Sinaia, destinatia finala, am trait mai multe stari deodata. Un amestec de bucurie, implinire, teama a navalit peste mine si cu greu m-am putut stapani. Despre ce o fi fost in mintea mea de m-am pornit la un asa traseu nu am realizat nici pana azi, dar cert este faptul ca m-a cucerit la nebunie o astfel de experienta.
Linistea din munti si momentele in care esti tu cu tine acolo, sus, sunt de-a dreptul mirifice. E o arta nu doar sa calatoresti, ci sa cuceresti chiar si un munte! Sa simti durerea si multumirea in acelasi timp intrece orice limita. Calatoria asta a fost si un test, unul mare pe care l-am trecut cu bine. In ultimele minute, cu vreo 200 de metri inainte de finish, eram pe punctul de a ceda. Insa inima imi spunea sa merg mai departe, chiar daca corpul era deja peste masura de epuizat. Am ajuns la Cabana Miorita aproape inghetata si tremurand, fara sa pot vorbi macar. Nu stiu daca a fost de emotie sau de la aerul rece care mi-a dat batai de cap spre final. Va recomand sa va aventurati in asa ceva doar daca sunteti bine echipati si cat de cat antrenati. Sa nu faceti cum am facut eu! Pare usor pentru cei obisnuiti cu astfel de curse si pentru cei care parcurg des trasee montane, insa pentru cei mai putini pregatiti e o mare realizare sa ajunga in varf 🙂
Nu aveam planuita o astfel de urcare pe munte la ceas de seara. Ii spun urcare si nu alergare pentru ca in proportie de 85% din traseu am mers/urcat si abia un procent de 15% a fost alergare. Totul a venit asa, pe neasteptate, si nu am putut refuza o astfel de provocare, mai ales cand vorbim de urcat pe munte si mai ales ca era prima data cand puteam sa ating cota 2000. Initial am zis sa ii sustin pe colegii care participa si sa merg cu ei pe traseu, dar pana la urma m-am gasit la start alaturi de alti 100 de participanti.
De la inceput ne-am stabilit ritmul, ca sa ne fie usor ulterior cand trebuia sa urcam foarte mult. Nu a fost nimic fortat, nu ne-am impus sa ajungem intr-un timp anume, ci doar am profitat din plin de atmosfera si de unicitatea momentului. Inainte de start ne-am asigurat ca avem frontale, haine de schimb, apa si rabdare 🙂 Dar am omis si multe elemente din pachet. Eu. Cum ar fi o pereche de pantofi sport cu crampoane sau macar „lanturi” de zapada. Eram incaltata cu Asics potrivite pentru un trail run, in nici un caz pentru urcare pe partia alunecoasa de la Sinaia. Bineinteles ca alunecam foarte tare si asta ma incetinea. Au fost momente cand ma duceam efectiv la vale si intram in panica.
Privelistea din jur superba, atmosfera calma si o liniste in suflet placuta. Parca imi venea greu sa ma dezlipesc de peisajul ca ma inconjura. Am ajuns pana la cota 1400 fericiti. Aici am baut cel mai bun ceai posibil, ne-am tras sufletul, am aflat ca suntem ultimii pe traseu si am pornit spre 2000. Mai era putin pana acolo, insa drumul incepea sa devina din ce in ce mai greu, mai ales ca incepuse si un vant taios. Ma tot opream si ma uitam in spate, sa mai admir pentru cateva secunde frumusetea pe care o lasam in spate. Pe la cota 1700 intalneam participanti care coborau deja, iar eu mai aveam de infruntat drum lung pana la final. Cu frontala luminand, urcam incet si savuram fiecare pas. Degeaba vedeam cabana, era inca departe. O cotitura si apoi inca una si o treia, dar iata finish-ul cel asteptat. Coborarea a fost usoara, cu alunecari, intuneric si cu povesti despre aventura tocmai incheiata.
Timpul obtinut? 2:27:08, cu 3 minute inainte de timpul limita impus de organizatori. Locul 10 din 10 la categoria feminin open. Multumita? Mai mult decat foarte avand in vedere ca sunt la prima expeditie de acest gen 🙂 Daca as mai face asta? Da, doar sa fiu mai antrenata si pregatita mental. Felicitari tuturor celor care au avut curajul sa cucereasca un munte!
Carti postale din Modica si Ragusa
Nu stiu pentru altii cum e, dar pentru mine a calatori este o arta. Este aproape singurul lucru pentru care merita sa investesti salariul pe o luna sau orice bonus venit pe neasteptate. Fiecare calatorie te imbogateste sufleteste. Sa descoperi lumea este minunat! Suntem atat de mici in fata imensitatii acestui Pamant incat o viata intreaga nu ar fi de ajuns pentru a vedea tot frumosul.
Ultimele imagini pe care le mai aveam in arhiva si vroiam sa le vedeti sunt cele adunate in Modica si Ragusa, doua orasele din sudul Siciliei, partimoniu UNESCO, care m-au cucerit iremediabil. Pentru linistea care le stapaneste, pentru stradutele inguste si cu aer baroc, pentru cladirile vechi si peisajele cu care ii incanta pe vizitatori.
Bisericile sunt adevarate monumente, grandioase si impunatoare dau farmec locului.
As fi vrut sa fotografiez fiecare usa care imi starnea atentia. Casele sicilienilor, cel putin a celor care traiesc in aceste orasele, sunt mici insa usile de la intrare sunt speciale. Unele mai vechi, altele mai noi dar cu flori in fata si cun aer pitoresc extrem de atragator. Si multe pisici pe strazi! De altfel prietenoase.
Amfiteatrul grecesc din Taormina si peisajul din jurul lui
Taormina, acest orasel mic construit pe o colina undeva in estul Siciliei, este o comoara, iar toata privelistea din jurului lui este un paradis, la propriu. Inainte sa ma pornesc spre destinatie, imi facusem o lista cu ce pot vizita acolo insa timpul nu mi-a permis sa vad prea multe intrucat am plecat cam tarziu din Pozzalo si trebuia sa ne si intoarcem inainte sa se intunece prea tare. Nu e de gluma cu soferii italieni care nu prea respecta regulile de circulatie, multi dintre ei fiind prea batrani si neatenti, dar si pentru ca drumurile din Sicilia nu sunt dintre cele mai bune – o bila neagra pentru ei.
Din aproape cele 10 obiective de vazut, am ajuns sa vedem doar 2 din ele si anume Amfiteatrul grecesc si Isola Bella, dar am bifat si o plimbare cu masina printre stradutele inguste ale orasului in cautarea unui loc decent de parcare. Pentru ca nu am gasit unul cum trebuie caci peste tot era pus semnul de „ridicare masina” ne-am dat batuti si am plecat suparati 😀 Asta nu inseamna ca daca se mai iveste ocazia sa ajungem acolo o sa ridicam din umeri a nepasare, ci o sa profitam de oportunitate si o sa luam la pas fiecare straduta.
Peisajul vazut din amfiteatru este unul impresionant. In sus se arata dealurile verzi si oraselul cel pitoresc, iar jos se intinde marea. Partea aceasta a insulei are un farmec aparte. Daca in interior sunt orase vechi pastrate foarte bine si cu o arhitectura baroca, aici orasele construite la inaltime si cu vedere direct spre mare sunt combinatia ideala pentru a atrage orice pasionat de calatorii si aventura.
Inainte sa continui plimbarea din jurul Torminei, ma simteam datoare sa va spun cum e si vremea in luna ianuarie in Sicilia, ca sa stiti cum sa va planificati vacanta pe insula in functie de diferite perioade ale anului. Ei bine, este destul de schimbatoare, cel putin asa am prins-o eu. Cand era soare, cand se adunau nori, cand incepea ploaia si iar se insenina. Temperatura variaza intre 6 pana 16 grade, dar pentru cei care nu iubesc asa mult caldura e tocmai potrivit. Eu as fi vrut sa fie un pic mai cald ca sa ma pot plimba in voie si sa nu fiu asa sensibila la vant si norii reci 🙂 Probabil ca mai ar fi luna perfecta pentru a strabate coasta siciliana.
Si aici, ca si in restul oraselelor magazinele sunt inchise, restaurantele la fel, doar cafenelele sunt deschise de dimineata pana seara tarziu. Multe dintre case sunt de inchiriat sau de vanzare. Nu stiu cum o fi vara aici, dar ma gandesc ca atunci e sezonul si probabil ca orasul este mai viu. De ajuns aici e relativ simplu, mai ales daca vii din Catania, un gps la bordul masinii rezolva totul. In privinta preturilor nu pot sa ma exprim pt ca nu am cumparat decat un magnet de frigider de aici, dar am auzit ca e destul de scumpicel. In Pozzalo, spre exmplu, poti sa bei o cafea buna la 1 euro, iar un cappucino la 1,20.
Cei 170km pana aici au meritat din plin, in special pentru privelisti, oaza de liniste din jur, cerul sicilian de ianuarie, casele construite pe coline ce dau un peisaj pitoresc, marea privita de sus si escapada in sine din Bucurestiul cel gri si apasator.
Printre plantatii de lamai, dealuri verzi, case vechi si istorie cat cuprinde
Lamai, multe lamai, plantatii intregi cu aceste fructe acre, dar atat de parfumate. Mi-ar fi mila sa le culeg pentru ca dupa nu as mai avea la ce privi si a ma bucura. Sunt naturale, zemoase si parca imi venea sa iau copacul cu totul si sa plec cu el acasa, ca sa pot beneficia zilnic de sursa de energie pe care le da mirosul lor si apoi sucul.
Sicilia e un paradis al gusturilor proaspete si a locurilor pitoresti, este o calatorie in timp si un taram plin de biserici vechi, cel putin zona de sud asa e. Drumul ne-a dus in Avola si apoi in Noto, un oras vechi aflat in patrimoniul UNESCO. Despre case vechi, dealuri verzi si istorie e aici…
Casele sunt facute din piatra, tipic zonei, cu gradini si terase, cu alei de la strada pana la poarta si foarte atragatoare. Nu am vazut una la fel, chiar daca aproape toate au baza si fatada din piatra. Sunt case pe pamant in general, nu atat de mari, ci adaptate locului. Din pacate multe dintre ele sunt parasite si parca te doare inima cand le vezi neingrijite. Am avut ocazia sa ajung intr-un satuc in munti, dupa o urcare foarte lunga si cu multe serpentine, unde timpul parca sta in loc. Abia daca vedeai o casa locuita sau un om in curte, altfel toate erau atat de frumoase insa goale.
Dupa lamai, case si dealuri, vine lectia de istorie 🙂 Majoritatea oraselor pe care le-am vizitat in zona Ragusa sau Siracusa sunt patrimoniu UNESCO, iar Noto nu face exceptie. Sicilienii au stiut sa pastreze atat de bine tot ce e vechi si unic, incat ai impresia ca timpul s-a oprit aici si nu mai curge. Arhitectura este impresionanta si merita o vizita prin centrul vechi al acestor comori din munti. De fel, caut sa explorez locuri cat mai naturale, salbatice si indepartate, dar aici nu am putut sa ocolesc si asezarile centrale. Te primesc stradute inguste si linistite, cu balcoane cu flori si usi imense la case.
Va mai spuneam eu ca sicilienii se aduna sa dezbata situatia tarii, dar e mai ceva ca in Poiana lui Iocan 🙂 Cum iese soarele, cum ies si ei la discutii. In cafenele barbati, pe strazi la fel si apoi vine intrebarea: femeile unde se ascund? Pare-se ca zona asta de sud e dominata de barbati…
Fotografie, viata si frumos 