Toamna incepe la tara

Da, pentru ca acolo e linistea si vesnicia si pentru ca acolo am copilarit si stiu cum este. In ultima zi de vara am alergat, am zambit, m-am bucurat de un soare cald, iar in prima zi de toamna m-am trezit cu o pofta de a sorbi din mirosul strugurilor din curte, de a inspecta gradina si de a cadea intr-o dulce melancolie.

Mda…nu m-am putut abtine sa nu incep povestea in imagini cu ultimul pepene gasit in gradina. Poate nu arata exceptional, dar gustul lui a fost foarte aromat!

Mirosul de struguri se simte puternic prin curte si gradina si parca te striga sa il incerci. Negri, scaldati in soare si cuminti asteapta sa ii culegi si sa le faci loc pe masa.

Dimineata se continua cu o cafea tare bauta pe terasa cu mama, tata, prietenul si surorile, intr-o atmosfera cat se poate de prietenoasa, dar si racoroasa. Ce sa-i facem, ne place prea mult sa depanam amintiri si trebuie sa rezistam…

Tot in gradina am gasit si busuioc proaspat. Nici nu va puteti inchipui cat de parfumat era si asta pentru ca scrie pe el 100% bio! 🙂

Prin curte, am gasit si flori. Nu miros deloc, dar sunt bune pentru decor. 🙂

Undeva, intr-un colt al strazii este casa cea mare si alba, cu o curte imensa si o gradina asemenea. E mult verde si umbra si cand toata lumea e in curte, e si multa vorbareala.

In gradina din spatele casei e o alta oaza de verdeata, apoi lumina si soare.

Dovlecii au cresut si sunt tocmai buni pentru o placinta delicioasa.

Acolo, in departare, unde se vad copacii desi si inalti, e Dunarea…

Bagaje de care uitam

Cat de mult cantareste o emotie, un sentiment de bine, un zambet sau un chip cald intalnit pe drum? Cat de multe trairi sau amintiri poti sa arunci din cele stranse de pe drum? Cat de usor te vei simti dupa ce te barasezi de acel bagaj nefolositor?  Doar te-ai chinuit atata vreme sa il strangi crezand ca este important si ca iti va folosi candva. Crezi ca oamenii te-ar privi altfel atunci?

Inca nu cunoastem si poate nu o sa cunoastem niciodata ce este cu adevarat important pentru noi,  ce trebuie sa strangem de pe drum sau ce trebuie sa pastram. De multe ori nu stim ce se ascunde in bagajul nostru pentru ca nu il deschidem…

Lumina, un aparat foto si o poveste in imagini

Si se facu lumina! Era o dimineata linistita care prevestea o zi cu cer albastru si parfum, asa cum mi-am dorit cu cateva zile in urma. O dimineata ce aducea, pe langa lumina, speranta si tacere. O tacere care imi vorbea in soapta. O lectie de imaginatie la inceput de zi cand gandurile inca sedeau asezate ordonat in lumea lor iar eu profitam de florile care imi pastrau, in camera alba, parfumul cu amintiri de acasa.

Nu am alergat, nu am cautat, nu am pierdut nimic, ci doar am trait ce mi-a fost dat sa traiesc, iar ziua toata mi-a fost o bucurie si o regasire a prezentului.

Lucrurile si imaginile simple ne ating privirile fara cel mai mic efort si ne arata ca frumosul e aproape de noi, doar ca nu de fiecare data avem dispozitie sa il vedem…e ca o evadare de sub poverile ce se incapataneaza sa apese pe umerii obositi.

Eu mai uit sa ridic ochii spre cer ca sa vad ca de acolo coboara nadejdea, iubirea si linistea cu care sufletul meu se hraneste in fiecare secunda.

Inainte de a se incheia ziua mi-am potrivit ceasul sa bata cu fiecare batere de inima, ca sa imi spuna ca sunt un om viu.

Mi-e dor si mie.

Deseori am cautat sa fiu o persoana puternica iar sensibilitatea din mine o lasam in spatele usii, ca sa nu ma arat vulnerabila. Odata cu trecerea timpului am ajuns sa traiesc multe momente care m-au intepat in locurile in care ma doare cel mai tare. Vremurile de atunci sunt basme vechi pe care nu le mai spun de mult. Eu cred in inceputuri si pe cat de natural ma comport, pe atat de ciudata ma vad cei cu care intru in contact si mi-e dor sa ma cunosc pe mine.

Mi-e dor sa imi spuna cineva o poveste de demult.

Mi-e dor de un Craciun acasa, impreuna cu familia si de mirosul cozonacilor abia scosi din cuptor.

Mi-e dor de toate visele care au ramas in urma si de cele ce urmeaza sa se implineasca.

Mi-e dor sa ma pierd in amintiri care ma fac sa zambesc.

Mi-e dor de oamenii pe care nu o sa-i mai vad niciodata. Mi-e dor de toate…

Pentru o clipa o sa imi cobor gandurile  in amintirile inchise in sertarul timpului si o sa le readuc la viata. Eu am aflat ca ”trebuie sa ne cunoastem sufletele, ca sa stim ce ne e de folos.” (Siluan)